Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu spune că moştenitorii Vilei Florica donează 65.000 de euro pentru reparaţii şi burse destinate artiştilor

Pagina de Media
Lucian Romascanu

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat marţi că moştenitorii Vilei Florica a Brătienilor din localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş, au acceptat să doneze o parte din banii primiţi ca urmare a vânzării imobilului către minister. Anunţul vine după ce, în noiembrie, Curtea Constituţională a anunţat că Legea privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica nu este conformă cu Legea fundamentală.

„Am bucuria să pot mulţumi public familiei Missirliu, moştenitorii Vilei Florica a Brătienilor, care au acceptat sugestia noastră de a dona o parte din preţul primit ca urmare a vânzării catre Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Un gest frumos pe care l-aş dori repetat şi în cazul altor achiziţii ale statului, fireşte, acolo unde este posibil”, a scris Romaşcanu pe Facebook.

Potrivit ministrului, 20.000 de euro vor fi folosiţi pentru reparaţii la această vilă iar 45.000 de euro se constituie într-un fond din care ministerul şi famila Missirliu vor acorda burse tinerilor artişti talentaţi fără posibilităţi materiale. La sfârşitul lunii noiembrie, Curtea Constituţională, sesizată de preşedintele Klaus Iohannis, a declarat neconstituţională Legea privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica („Vila Florica"), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Arges, de către Ministerul Culturii. Anterior însă, ministerul a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care a preluat ”Vila Florica”.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că ”legea examinată are un caracter individual, fiind adoptată în considerarea unui singur caz prestabilit, respectiv pentru achiziţionarea unui imobil, şi nu în vederea aplicării ei unui număr nedeterminat de cazuri concrete”. ”Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală, fără a putea avea caracter individual. Totodată, Curtea a mai constatat că Parlamentul, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi prerogativele sale constituţionale, prevăzute de art.1 alin.(4), respectiv art.61 alin.(1) din Constituţie”, subliniază CCR.

Curtea a mai reţinut că legea criticată contravine art.4 alin.(2) şi art.16 alin.(1) şi (2) din Constituţie, cu referire la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.