Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Finanțe, prima reacție după ce inflația a ajuns cel mai înalt nivel din ultimii ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna noiembrie la 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 29,2% în noiembrie faţă de octombrie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Citește și: Cifre ÎNGRIJORĂTOARE: Rata anuală a inflaţiei, la cel mai mare nivel din august 2013

Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, susține că inflația este la 3,1%, în tendință cu media europeană.

”Inflația este 3,1%, în tendință cu media europeană. După cum observați, noi am acționat luându-ne și o marjă din acest punct de vedere, pentru a fi siguri că avem o marjă în construcția bugetului”, a spus Mișa, în fața Comisiei de Buget.

„Dacă m-aș raporta la modificările fiscale, ar însemna că și la nivelul UE creșterea inflației este datorată modificărilor fiscale avute la nivelul UE. Ori după cum bine știți nu există modificări fiscale la nivelul UE. Deci, o astfel de afirmație nu știu cât este de sustenabilă din acest punct de vedere în România. Nu există o corelație între modificările fiscale și inflație. Poate să existe dar, dacă m-aș raporta la această afirmație, înseamnă că și la nivelul UE am avut o modificare a legislației, pentru că și la nivelul UE inflația a crescut.”, a spus ulterior Mișa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.