Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Familiei, noi informaţii despre programul guvernamental pentru creşterea natalităţii care prevede acordarea sumei de 3.000 de euro

Agerpres
bebelusi natalitate nasteri

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a venit marţi cu noi informaţii despre programul guvernamental pentru creşterea natalităţii, care prevede suma de 3.000 de euro pentru procedurile de fertilizare in vitro, precizând că s-au primit deja 3.400 de solicitări iar in primele zile ale lunii ianuarie vor primi în continuare solicitări şi vor face decontări, potrivit news.ro

”Programul a fost lansat acum câteva zile (..) Mă bucură foarte mult interesul care există pentru acest program şi mă bucur că am insistat ca acesta să fie aprobat, chiar dacă pe final de an”, a spus ministrul, precizând că sunt importante chiar şi câteva zile pentru un cuplu care încearcă să aibă copii.

Firea a spus că ”sprijinul financiar de 3.000 de euro este important mai ales pentru familiile care au trecut deja prin acest procedeu medical” şi şi-au consumat resursele financiare dar şi pentru cei cu venituri mici şi nu mai trebuie să facă împrumuturi.

”Din acest moment, proiectul este extins la nivel naţional. Am primit deja 3.400 de solicitări, cele mai multe pe email şi foarte puţin fizic, la sediul Ministerului Familiei”, a anunţat Firea precizând că pot fi trimise în continuare cereri pe email.

Gabriela Firea a afirmat că deşi au anunţat că pentru anul acesta se decontează primele 2.500 de dosare valide, acceptate şi completate corect, din primele zile ale lunii ianuarie vor primi în continuare solicitări şi vor face decontări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.