Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției din Moldova anunță că în curând fugarii de la Londra vor fi aduși în țară

stiri.md
Sergiu Litvinenco

Reținerea fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, reprezintă un pas important în dosarul "frauda bancară", iar ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, declară că Andronachi este "prima rândunică serioasă și lucrurile vor merge tot așa mai departe".

"Eu cred ca este un lucru bun pentru Republica Moldova, faptul că el a revenit. Acum am văzut că a fost reținut. În cazul lui Andronachi mai există și alte dosare unde are diferite calități, inclusiv Metalferos, dar posibil și altele, acum urmează procuratura să acționeze, sa trimită mai repede în judecată aceste dosare, în același timp, justiția trebuie să examineze dosarele în termen rezonabil, fără a tărăgăna aceste procese. Nu cunosc foarte multe detalii în cazul acestei reveniri, cred că pot fi mai multe cauze, dar una din ele cred că e anume acel fapt că a fost adoptată legea privind condamnarea în lipsă, procuratura are  la îndemână acest instrument, persoana poate fi trimisă deja în judecată, iar procesul în lipsă ar merge mai repede, întrucât avocații hoților găsesc diferite tipuri tărăgănează procesele, dacă se aplică această lege, dacă pui în balanță aceste doua elemente, aceasta inițiativă legislativă a schimbat modul cum mulți fugari văd lucrurile. Cred că această lege a determinat mai mulți fugari să regândească strategia lor de apărare", declară ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova, transmite Știri.md.

Este cunoscut faptul că Vladimir Andronachi este asociat cu Vladimir Plahotniuc, iar faptul că oligarhul fugar a anunţat recent că revine în politica din Republica Moldova este o încercare disperată după ce Statele Unite au impus sancțiuni împotriva oligarhilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, precum și pentru mai multe persoane implicate în ceea ce Washingtonul numeşte operațiuni de influența rusească în Republica Moldova.

"Această declarație e o încercare de a deveni și el un disident "politic de rigoare". Eu cred că cineva i-a spus că dacă cumva va încerca să convingă pe cineva că e politician, poate să invoce ipotetic această persecutare politică și poate avea o șansă. Trebuie să ținem cont că aceasta declarație a lui Plahotniuc s-a făcut imediat după ce Guvernul SUA a impus sancțiuni internaționale, fapt care are implicații directe față de resursele lui financiare. Iată că aceste sancțiuni sunt o lovitură puternică, acesta este motivul, încercare disperată. Nu cred că cineva îl crede, nu cred că exista state democratice unde el ar putea să convingă autoritățile că e un politician", susține Sergiu Litvinenco.

"În cazul lui Șor am văzut că în ultima perioada este foarte activ, transmite mesaje, organizează proteste, cred că este disperat, am văzut cel puțin un comunicat al PA unde s-a vorbit despre calendarul examinării la Curtea de Apel a dosarului unde e condamnat deja, deci este un calendar destul de rezonabil, asta înseamnă că nu ar rămâne mult timp până la expunerea unei decizii. În primul rând vorbim de frustrare, doi, având în vedere decizia SUA, e o încercare a Federației Ruse de a submina procesele democratice din Republica Moldova, inclusiv încercarea de a încerca să nu se admită obținerea statutului de candidat, probabil în cazul lui Șor, de asemenea e acest raționament că e un politician, dar e un argument fals și aici, în totalitate. Șor a încercat acest argument să-l invoce în fața Interpolului și din câte cunosc Interpolul a respins această victimizare pe motive de disidență politică de rigoare, pentru că nu există argumente logice", punctează ministrul Justiției.

"Este bine când persoanele implicate în cele mai mari hoții sunt aduși în fața instanțelor. Vreau să scot în evidență faptul că extrădările, în general, nu sunt ușoare nicăieri, chiar și în statele serioase, uneori, au dificultăți de extrădare și cred că la cum merg lucrurile la noi, încetul cu încetul, iată este prima rândunică serioasă Andronachi și cred că lucrurile vor merge tot așa mai departe. Cred că și cei din Londra vor fi aduși în Republica Moldova", conchide Sergiu Litvinenco.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.