Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Novak, de Ziua Națională: De 30 de ani reprezint România în întreaga lume şi toţi cei cu care cu care m-am întâlnit, m-au respectat

Foto Facebook
Eduard Novak

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis un mesaj de Ziua Naţională a României, în care afirmă că reprezintă tricolorul de 30 de ani, ani în care a avut parte de respect. Şi Elisabeta Lipă sau Marian Drăgulescu au transmis mesaje de Ziua Naţională, potrivit news.ro.

"Dragi români, astăzi este o zi de sărbătoare pentru România. România suntem noi, cetăţenii acestei ţări, care clădim zilnic câte puţin, pentru ca ea să fie mai valoroasă, mai bogată, mai apreciată. De 30 de ani reprezint România în întreaga lume şi toţi cei cu cei cu care m-am întâlnit, m-au respectat. M-au respectat datorită rezultatelor mele, datorită muncii şi atitudinii. Am reuşit atâtea performanţe şi recorduri doar prin credinţă şi efort permanent. Am crezut în mine, în şansa mea, am muncit din greu şi am luptat, pentru a trece peste toate obstacolele. Vă îndemn să credeţi în voi şi să realizaţi ca voi sunteţi România. De voi depind ziua de azi şi viitorul acestei ţări. Le mulţumesc tuturor celor care au fost şi sunt alături de mine! La mulţi ani, prietenii mei, la mulţi ani, România!", a scris Novak pe Facebook.

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

"De #ZiuaNaţională a României, urez LA MULŢI ANI tuturor românilor de pretutindeni! Vă mulţumesc şi cu acest prilej pentru faptul că susţineţi Federaţia Română de Canotaj şi apreciaţi performanţele sportivilor noştri. Vom continua să muncim la fel de mult şi să vă facem întotdeauna mândri! Mulţumim că ne sunteţi aproape! Energia voastră şi gândurile bune pe care ni le transmiteţi de fiecare dată ne dau putere! La mulţi ani, România! ", a spus Elisabeta Lip[, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

Şi campionul de la gimnastică Marian Drăgulescu a transmis un mesaj: "Suntem binecuvântaţi, suntem talentaţi, muncitori, ambiţioşi, luptători...şi de aceea suntem de neoprit...mulţi români au dovedit asta. Îndrăzniţi să visaţi, luptaţi pentru visele voastre, şi înconjuraţi-vă de oameni frumoşi, care vă încurajează şi vă susţin acolo unde vreţi voi să reuşiţi!La mulţi ani România, la mulţi ani români de pretutindeni".

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a vorbit şi el despre ce înseamnă România pentru el: "Pentru mine, România este ţara în care am crescut şi care ne-a format ca jucători şi ca oameni. Ţara pentru a cărei echipă naţională am fost mândru să port tricoul tricolor în 115 meciuri şi la 5 turnee finale de Campionat Mondial şi European. Deşi eu şi colegii mei am jucat la echipe mari ale fotbalului european şi am câştigat cupe continentale, am spus că echipa naţională a fost vitrina de lux a carierelor noastre. Simţeam o emoţie şi o motivare teribile când zeci de mii de oameni scandau „Rooo-mâ-niiii-aaa!”. Totodată, am fost mândru să coordonez din partea Guvernului operaţiunile EURO 2020, gândindu-mă că o fac pentru ţara mea. La Mulţi Ani, România!".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.