Ministrul polonez al culturii, Piotr Glinski, a revenit joi asupra unei declaraţii făcute la începutul acestei săptămâni, când a recunoscut că nu a putut niciodată să termine de citit o carte de Olga Tokarczuk, desemnată laureata premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018, şi a promis că va citi "până la final" operele acestei scriitoare poloneze, relatează AFP potrivit Agerpres.
Olga Tokarczuk, 57 de ani, cu simpatii politice de stânga, ecologistă şi vegetariană, este deseori criticată de conservatorii naţionalişti, la putere în Polonia, care îi reproşează luările ei de poziţie asupra istoriei poloneze.
'Am încercat, dar nu am reuşit niciodată să termin una', a declarat luni ministrul Piotr Glinski, întrebat de un jurnalist cu privire la cărţile scrise de Olga Tokarczuk.
Joi, Piotr Glinski a felicitat-o pe scriitoare pentru succesul ei care este, în opinia lui, "o dovadă că literatura poloneză este apreciată în întreaga lume". El a promis de asemenea, pe contul său de Twitter, "să termine de citit operele laureatei premiului Nobel".
La rândul său, referindu-se la declaraţiile ministrului culturii, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, "oaia neagră" a conservatorilor polonezi, a afirmat că a citit tot ce a scris Olga Tokarczuk.
"Dragă Olga, sincere felicitări! Ce bucurie şi ce mândrie! Mă voi lăuda la Bruxelles în calitate de polonez şi de cititor fidel care a citit tot, de la început până la sfârşit", a scris pe Twitter Donald Tusk.
Întrebată în legătură cu această situaţie anecdotică, Olga Tokarczuk a afirmat că "există cititori pentru care cărţile ei pot fi plictisitoare şi ne-adecvate temperamentului lor".
"Nu toată lumea este obligată să îmi citească cărţile", a adăugat ea într-un interviu acordat TVN24.
Premiul Nobel pentru Literatură a fost atribuit joi polonezei Olga Tokarczuk, pentru ediţia corespunzătoare anului 2018, amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală, şi austriacului Peter Handke, pentru anul 2019, conform anunţului făcut Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.
Ministrul polonez al culturii recunoaşte că nu a putut niciodată să termine de citit o carte de Olga Tokarczuk
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

34
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
34

15
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
15

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

16
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
16

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

101
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
101

14
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
14

17
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
17

83
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
83

26
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
26

18
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
18
















Comentează