Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul român de Externe a primit-o pe noua ambasadoare a Franței la București: interes sporit pentru domeniul apărării și afacerilor externe

Inquam Photos / Octav Ganea
bogdan aurescu

Noua ambasadoare a Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a fost primită luni de ministrul de Externe Bogdan Aurescu pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, relatează News.ro.

”Ministrul român de externe i-a urat interlocutoarei sale bun venit în România şi mult succes în îndeplinirea mandatului său, care începe, simbolic, în acest an în care se împlinesc 140 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Totodată, a salutat stadiul excelent al relaţiei dintre România şi Franţa, definită de un Parteneriat Strategic solid şi care oferă numeroase oportunităţi de cooperare aprofundată. A menţionat, în context, interesul comun al celor două părţi de a actualiza Foaia de Parcurs a Parteneriatului Strategic, cu obiectivul de a conferi un nivel superior de ambiţie cooperării româno-franceze atât în plan bilateral, cât şi european sau internaţional”, atransmis, luni, MAE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ministrul Bogdan Aurescu şi-a exprimat încrederea că mandatul noii ambasadoare va fi marcat de o dinamică ascendentă a relaţiilor româno-franceze, bazată atât pe afinităţile şi legăturile speciale dintre cele două state, cât şi pe o cooperare apropiată în numeroase dosare de interes comun.

”A reamintit interesul părţii române de a relua dialogul în format 2 + 2 la nivel ministerial (afaceri externe şi apărare), apreciind că acesta reprezintă o bună oportunitate de a consolida parteneriatul strategic bilateral şi de a aprofunda subiectele de interes comun în domeniile securităţii şi apărării. De asemenea, şeful diplomaţiei române a salutat cooperarea în plan cultural, referindu-se la succesul Sezonului România-Franţa, element marcant al relaţiei bilaterale din ultimii ani, salutând implicarea directă a ambasadorului agreat, doamna Laurence Auer, în acest proiect de diplomaţie publică fără precedent”, a mai transmis MAE.

La rândul său, ambasadoarea agreată Laurence Auer a mulţumit pentru primire şi a salutat, la rândul său, nivelul foarte bun al relaţiilor româno-franceze.

”În context, a exprimat întreaga disponibilitate ca, pe durata mandatului său, să contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral în toate domeniile, fructificând relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări, legăturile istorice, lingvistice şi culturale, precum şi interesele convergente pe numeroase subiecte de interes comun. În acest sens, a evidenţiat dorinţa consolidării cooperării la nivel european, inclusiv în perspectiva preluării, de către Franţa, a Preşedinţiei Consiliului UE în al doilea semestru al anului 2021”, a mai transmis Ministerul.

Citește și: Beatrice Mahler: ‘În spitalele din București nu mai sunt locuri la ATI pentru bolnavii COVID. Vorbim de un val secundar nerespectării regulilor’

În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu şi-a reafirmat întregul său sprijin şi al MAE român pentru consolidarea relaţiei româno-franceze, sub toate aspectele sale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.