Ministrul Sănătății se opune tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-02-2026 15:13

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi că se opune tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din serviciile de Ambulanţă.

Ministrul a participat marţi la inaugurarea proiectului "Extinderea Secţiei de Oncologie cu compartiment de radioterapie oncologică" din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

"Este dreptul dânşilor să adune semnături pentru o eventuală grevă generală, nu am cum să comentez acest lucru, însă ce pot să vă spun este că dialogul cu sindicatele este unul permanent, în special pentru toate reaşezările şi reformele pe care le facem în această perioadă în sistemul de sănătate, reforme vizibile; altele, sigur că deranjează o parte dintre ele, pentru că scot oamenii din zona de confort. Eu cred cu tărie că, dacă nu modificăm anumite aspecte şi dacă nu reaşezăm anumite lucruri, ele nu au cum să rămână sustenabile, iar sistemul nu poate funcţiona în continuare dacă nu schimbăm nimic. Suntem încă în proces de negociere. Probabil că săptămâna aceasta vom şti ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Evident că, aşa cum am mai spus public de multe ori, mă opun tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din serviciile de Ambulanţă", a declarat ministrul Sănătăţii.

El a reamintit că sistemul medical este singurul în care se fac angajări aprobate pe bază de memorandum în Guvern.

"Sistemul de sănătate este singurul domeniu dintre toate care, printr-o ordonanţă de urgenţă din decembrie, este exceptat de la angajări. E adevărat că deblocarea se face prin memorandum în Guvern. Este singurul domeniu care poate angaja în anul 2026", a reiterat Rogobete.

Potrivit acestuia, în sistemul medical există "o tensiune" cu privire la modul de organizare al gărzilor, însă aceasta persistă de mai mult timp.

"Tensiunea este de ani de zile, pentru că de ani de zile sistemul de gărzi nu a fost regândit şi funcţionează după un mecanism care, din punctul meu de vedere, este total învechit şi nu mai răspunde nevoilor actuale. Acesta este motivul pentru care am decis să regândim modul în care sunt desfăşurate gărzile. Actul normativ a fost discutat, există o formă aproape finală. Nu va putea fi aprobat până când nu este aprobat bugetul pe anul în curs. Estimez că undeva în martie-aprilie", a susţinut Alexandru Rogobete.

Consiliul de Coordonare al Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" din România, întrunit luni, a decis notificarea Guvernului cu privire la intenţia de a declara grevă generală în sectorul sanitar, ca reacţie la politicile economice şi sociale promovate de Executiv.

"Din punct de vedere juridic, motivul îl constituie proiectul de lege iniţiat de Guvern privind reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale, măsură care ar conduce la pierderea unor drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul sectorului sănătate. Greva este justificată suplimentar de seria amplă de pierderi salariale suferite de angajaţii din sănătate încă de anul trecut, care riscă să ducă, până la sfârşitul acestui an, la o scădere a salariilor reale de aproximativ 30%", afirmă reprezentanţii federaţiei într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri