Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul ungar al Apărării: 'O Ungarie puternică cu o armată solidă serveşte securităţii NATO şi a regiunii'

NATO

Ungaria ia în serios creşterea bugetului alocat apărării sale şi face tot posibilul pentru a se asigura că îndeplineşte ţintele NATO în acest domeniu, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul apărării ungar Tibor Benko, după reuniunea cu omologii săi din celelalte state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, informează MTI, potrivit agerpres.ro.

Oficialul ungar a explicat că Ungaria este în grafic în privinţa atingerii obiectivului stabilit la Alianţei Nord-Atlantice, din septembrie 2014, găzduit de Ţara Galilor - acela ca până în 2024 toate ţările aliate să treacă la alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru apărare.

''O Ungarie puternică cu o armată solidă serveşte securităţii NATO şi a regiunii'', a subliniat el.

Citește și: EXCLUSIV ‘Spirala’ USR-PLUS-LGBT-Rezist. Finanțatorul din umbră

Benko a adăugat că, în timp ce situaţia securităţii Ungariei este stabilă, ţara a identificat potenţiale provocări la sud şi est de NATO, în această privinţă stabilitatea Balcanilor Occidentali având o importanţă vitală pentru Budapesta. În acest context, oficialul ungar a amintit că ţara sa şi Croaţia sunt în curs de înfiinţare a unei divizii comune care va contribui la apărarea securităţii regionale.

De asemenea, va fi creat un centru de coordonare a modernizării forţelor armate ungare.

Citește și: Silviu Mănăstire anunță echipa pe care și-a făcut-o azi-noapte Viorica Dăncilă: ‘O să fie scandal!’

Pe de altă parte, Tibor Benko a apreciat, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, că este nevoie de negocieri cu Rusia în legătură cu Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF).

INF, semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică în 1987, a interzis rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, acuză Moscova de încălcarea INF prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8. Washingtonul a stabilit drept termen limită data de 2 august pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.

Citește și: Radu Banciu iese din nou la rampă! Acesta nici nu e un partid, e un apendice al frustrărilor

Rusia, ce respinge acuzaţiile, şi-a anunţat intenţia de a se retrage din INF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.