Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Minor din Vaslui cercetat de poliţişti după ce a condus un autoturism neînmatriculat, fără să aibă permis

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Băcani, este cercetat de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat fără să aibă permis de conducere, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, băiatul a mers împreună cu un bărbat care urma să-şi cumpere o maşină, acesta din urmă lăsându-l la întoarcere pe minor să conducă autoturismul achiziţionat, în timp ce el se afla în altă maşină.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

"Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ245C, pe raza localităţii Băltăţeni, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care nu avea montate plăcuţe de înmatriculare, acesta fiind condus de către un tânăr de 17 ani, din comuna Băcani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu avea montate numere de înmatriculare, fiindcă nu era înmatriculat. Totodată, poliţiştii efectuează cercetări şi pentru a stabili modalitatea în care i-a fost încredinţat tânărului autoturismul spre a fi condus, în condiţiile în care, la momentul depistării, proprietarul, un bărbat de 40 de ani, din comuna Băcani, circula într-un alt autoturism, în faţa celui depistat", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.