Mircea Diaconu, iepure sau solist?

Autor: Marius Ghilezan, jurnalist

Publicat: 27-05-2014

Actualizat: 27-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Nici mai mult, nici mai puţin cere eliminarea “Mărului otrăvit.” . Adică a Elenei Udrea. Altă dată un mare jucător la poker-ul politic, Traian Băsescu se apropie, vorba platfomei sale mediatice, spre irelevanţă. Nu mai are vână. Nici idei. Darmite oameni reprezentativi. Intelectualii “dreptei” au fost surprinşi. Nu s-au aşteptat la aşa un succes de electoral. Necunoscuta casă de producţie politică a mogului a surprins şi a provocat zeci de speculaţii.  


Regizorul Dan Voiculescu l-a distribuit pe Mircea Diaconu într-un rol ce i se potriveşte. 


O fire calmă, liniştită, rezervată, poziţionată culmea anti-sistem. 


În Bucureşti actorul a fost al doilea clasat după numărul de voturi trecând peste partidele de tradiţie. Aici, unde ne place să credem că există un electorat mai educat, a prins contzept-ul, vorba neamţului, de independent. Nu e prima dată. S-a mai întâmplat şi cu Nicuşor Dan.


Cum a reuşit? “Independentul” a atras voturi de la cei nemulţumiţi de clasa politică. Dar nu suficiente pentru aşa o cotă înaltă de aproape şapte procente. Băsiştii susţin pe la colţuri că turismul electoral n-ar fi fost coordonat de către PSD, ci de către unele servicii secrete. Asta-i înebuneşte, probabil. Primele care se leapădă de un om care pierde puterea sunt acestea. Să se reorienteze spre o nouă construcţie?


Prin coridoarele justiţiei româneşti se vorbeşte despre invalidarea mandatului său de europarlamentar. Asta l-ar arunca într-o poziţie excepţională. De erou naţional. Şi aşa va fi lansat în cursa pentru Cotroceni. Ca iepure sau ca solist. Aceasta-i întrebarea.  Dar, totuşi, cine-i în spatele său, în afară de Voiculescu?

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri