Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mişcare de ULTIMĂ ORĂ în scandalul PSD-Halep: Primarul Constanţei i-a cerut scuze sportivei

Inquam Photos/ Octav Ganea
Simona Halep sosire

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a declarat, miercuri, că „dezaprobă total” postarea distribuită de mai multe organizații PSD din țară, potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Națională. Acesta i-a cerut scuze sportivei, transmite MEDIAFAX.

Primarul Constanței Decebal Făgădău, care este și șef al organizației municipale a PSD Constanța, a declarat că se delimitează și „dezaprobă total”, postarea distribuită, marți seară, de mai multe filialele ale partidului din țară, prin care se transmitea mesajul că Simona Halep ar fi fost huiduită pe Arena Națională. Primarul Constanței a precizat că în cursul zilei de miercuri i-a cerut scuze câștigătoarei trofeului de la Roland Garros.

Vezi şi: Cercetătorii canadieni dezvăluie ‘secretul longevităţii’. Formula care prelungeşte viaţa

„Dezaprob total această postare! Mă delimitez de ea atât eu, cât și organizația pe care o conduc. Postarea nu aparține organizației municipale Constanța a Partidului Social Democrat și am solicitat administratorului paginii organizației județene să o retragă încă de aseară”, a declarat Decebal Făgădău.

El a spus că performanța Simonei Halep „nu trebuie murdărită de lupta politică internă”.

„Performanța Simonei nu trebuie murdărită de lupta politică internă. Oamenii politici trebuie să se încline în fața campioanei Simonei Halep, să o aplaude și îi mulțumească pentru modul în care reprezintă România. Aceleași aplauze se cuvin familiei și echipei sale. În cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.) am adresat scuzele mele”, a mai declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Mai multe organizații PSD au postat pe Facebook, marți seară, un colaj foto, potrivit căruia ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de pe Arena Națională, dar ”aplaudată de sute de mii de români, în Piața Victoriei, pe data de 9 iunie”.

Colajul foto a fost postat de organizațiile județene ale social-democraților din Giurgiu, Tulcea, Mehedinți, Constanța și Ilfov, pe paginile lor de Facebook.

În colaj apar mai multe fotografii cu Simona Halep, însoțite de textele ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de ” și ”A fost aplaudată de sute de mii de români, în Piața Victoriei, pe data de 9 iunie”.

Vezi şi: Avertismentul specialiştilor: Pericolul roşiilor cu ţugui

Într-o fotografie câștigătoarea turneului Roland Garros, Simona Halep, apare într-o ipostază nedumirită, iar legenda pozei este ”Reacția Simonei Halep când oamenii au început să huiduie pe Arena Națională”.

În partea inferioară a colajului, o altă fotografie a Simonei Halep, în care ridică premiul de la Roland Garros, este alăturată unei imagini de la mitingul PSD de sâmbătă, din Piața Victoriei.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, miercuri, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizațiilor PSD potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Națională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.