Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Misiune internațională a Poliției Române pentru salvarea unei tinere, obligată să se prostitueze în Italia

O tânără în vârstă de 20 de ani, din Dâmbovița, a plecat în Italia, unde i s-a promis un loc de muncă, însă odată ajunsă acolo a fost obligată să se prostitueze. Fata a fost salvată după ce mama ei a făcut reclamație, iar polițiștii români și cei italieni au cooperat la acest caz, anunță Mediafax.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Dâmbovița, împreună cu un procuror DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița, l-au reținut pe tânărul de 22 de ani, bănuit că o explata în Italia pe fata din Târgoviște, județul Dâmbovița.

Ancheta a fost declanșată după ce o femeie de 46 de ani a sesizat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița cu privire la faptul că fiica ei este exploatată, prin practicarea prostituției în Italia.

„Ulterior sesizării, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu un procuror DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Târgoviște, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă, ar fi recrutat o tânără, de 20 de ani, care la data de 19 septembrie a.c., ar fi ajuns pe teritoriul Italiei, unde ar fi fost constrânsă să se prostitueze. De asemenea, în cursul serii de 25 septembrie a.c., în urma cooperării polițienești cu autoritățile judiciare din Italia, victima a fost depistată, aceasta aflându-se, în acest moment, sub protecția autorităților din Italia”, transmit, joi, reprezentanții Poliției Române.

Joi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror DIICOT Dâmbovița, au percheziționat două locuințe ale tânărului de 22 de ani, din Târgoviște. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.