Mobilizare inutilă în Vrancea: ambulanța a căutat peste două ore un bărbat în pădure după un apel nejustificat

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 16-03-2026 11:56

Actualizat: 16-03-2026 12:17

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a fost mobilizat timp de circa două ore şi jumătate în căutarea unui bărbat despre care se anunţase la 112 că ar fi căzut într-o pădure din Andreiaşu de Jos, însă intervenţia s-a dovedit a fi rezultatul unui apel nejustificat, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 anunţa că un bărbat care plecase să culeagă urzici nu s-ar mai fi întors din pădure şi ar putea avea nevoie de ajutor medical, potrivit Agerpres.

"Apelantul a solicitat intervenţia ambulanţei la 112, duminică, în jurul prânzului, spunând că un prieten a plecat în zona forestieră din Andreiaşu de Jos şi nu s-a mai întors, motiv pentru care credea că i s-a făcut rău şi că este căzut undeva în pădure şi are nevoie de ajutor. Am deplasat un echipaj de la substaţia Odobeşti, însă drumul era impracticabil, iar colegii au fost nevoiţi să meargă pe jos şi să ceară sprijinul primarului şi al unor localnici care cunoşteau zona. După aproximativ două ore şi jumătate de căutări, bărbatul a fost găsit în pădure, în stare bună. Acesta a spus că nu el a solicitat ambulanţa şi că venise doar să culeagă urzici", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Carmen Golea.

Reprezentanţii serviciului de ambulanţă atrag atenţia că astfel de apeluri nejustificate pot afecta capacitatea de intervenţie a echipajelor în situaţii reale de urgenţă.

"Din păcate, astfel de situaţii se mai întâmplă şi nu este în regulă ca un echipaj de ambulanţă să fie blocat două ore şi jumătate pentru un apel nejustificat. În tot acest timp pot exista cazuri reale în care oamenii au nevoie urgentă de ajutor. Se întâmplă de multe ori ca un echipaj să fie ocupat la un astfel de caz şi să fim nevoiţi să trimitem ambulanţe de la distanţe mult mai mari pentru urgenţe reale. Facem apel la cetăţeni să folosească numărul 112 cu responsabilitate", a spus Carmen Golea.

În urma intervenţiei, a fost solicitat sprijinul poliţiei pentru identificarea persoanei care a apelat în mod nejustificat numărul de urgenţă 112.

Apelantul a fost identificat şi sancţionat cu avertisment pentru alertarea falsă a autorităţilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri