Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moment unic în 2020 în această noapte: în seara de 12 către 13 august cea mai importantă ploaie de stele a anului ajunge la punctul maxim

www.iflscience.com
meteorit

În fiecare an, curentul de meteori Perseide ne aduce un spectacol impresionant pe cerul nopții. Deja din luna iulie am putut vedea stele căzătoare deasupra României, iar în noaptea de 12 spre 13 august se va ajunge la punctul maxim, relatează Rador.ro. Nu uitați atunci să vă puneți câte o dorință pentru fiecare stea căzătoare văzută.

Curentul de meteori Perseide ajunge la maxim în fiecare an, la jumătatea lunii august. Curentul de meteori Perseide apare în fiecare an în prima jumătate a lunii august pe cerul nopții. Meteorii par a veni din dreptul constelației Perseus, de unde se împrăștie în toate direcțiile.

Perseidele constau din multe particule mici de praf, de mărimea unui bob de nisip, care au fost lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle. Pământul, în orbita sa în jurul soarelui, intersectează traiectoria cometei în fiecare an, la jumătatea lunii august, trecând astfel prin norul de particule lăsate de cometă. La intrarea în atmosfera Pământului, particulele încep să ardă și dispar în maxim câteva secunde. Cometa Swift-Tuttle este cel mai mare obiect cunoscut să treacă în mod repetat pe lângă Pământ. Nucleul să este de circa 26 kilometri lățime, iar ultima dată când a trecut pe lângă noi a fost în 1992, iar data următoare o vom vedea în 2126.

Cel mai bun moment pentru observarea meteorilor este în a doua jumătate a nopții. În zonele des populate, și prin urmare intens luminate, se pot observa între 20 și 50 de Perseide pe oră. Maximul teoretic este de 100 până la 120 de meteori, la jumătatea lunii august, însă doar în zone fără poluare luminoasă.

Pentru a putea observa spectacolul în deplinătatea lui, trebuie să căutați un loc întunecat, fără poluare luminoasă. Cine locuiește în oraș, trebuie să meargă undeva la țară, departe de zonele locuite, ne sfătuiesc meteorologii de la Meteo & Radar. Cel mai bine pot fi observate de la munte, în zone înalte, cu puține păduri.

Vremea ne va ajuta anul acesta să observăm bine Perseidele din multe zone ale țării, mai ales până la miezul nopții, după care în centru și în sud vor apărea mai mulți nori. Zona cea mai propice pentru observarea meteorilor va fi în Dobrogea, unde există șansele cele mai mici ca cerul să fie acoperit în noaptea de 12 spre 13 august.

Doar simpla observare a meteorilor ne aduce bucurie, însă se spune, că de fiecare dată când vezi o stea căzătoare, poți să îți pui o dorință și aceasta se va îndeplini. Legenda se pare că vine de pe vremea astronomului Ptolemeu, care credea că atunci când o stea cădea, zeii ascultau dorințele oamenilor.

Aflați dacă cerul va fi suficient de senin pentru a vedea Perseidele pe harta radar interactivă și în timp real din aplicația Meteo & Radar.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.