Monica Macovei mod inedit de a marca ridicarea vizelor pentru Rep. Moldova

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 28-04-2014

Actualizat: 28-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Evenimentul este sărbătorit printr-un zbor Chişinău-Atena într-un aşa-zis 'avion fără vize', iar călătorii sunt persoane care nu au mai fost vreodată în Uniunea Europeană. Acestea sunt însoţite de prim-ministrul Iurie Leancă, de preşedinţi ai partidelor politice din Republica Moldova, de şeful Delegaţiei UE la Chişinău şi de europarlamentara Monica Macovei.


'Este un moment istoric şi emoţionant pentru oamenii de ambele părţi ale Prutului', a subliniat Monica Macovei, într-o conferinţă de presă pe aeroportul din Chişinău, cu puţin timp înaintea decolarii 'avionului fără vize'.

'Sunt fericită şi emoţionată că trăiesc acest moment, că suntem aici împreună şi plecăm cu toţii în Europa fără vize. Se deschid graniţe, se deschid minţi, se deschid noi drumuri în viaţa oamenilor. Sunt onorată că Republica Moldova m-a integrat în primul grup care călătoreşte fără vize în Uniune. Şi eu muncesc pentru integrarea ei în Uniune. Republica Moldova are în mine un susţinător devotat al integrării şi voi lucra neobosit pentru asta, aşa cum o fac de ani de zile', a declarat Monica Macovei, într-o declaraţie vibrantă, în contextul în care se află în campania pentru europarlamentare.

AGERPRES
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri