Motocicliștii strâng bani pentru un băiat rămas fără un picior: DoomFest 3.0, festivalul caritabil pentru Mihai

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 14-08-2025 20:12

Actualizat: 14-08-2025 23:12

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Motociliștii clubului Doomstriker LEMC Banat organizează, în cel de-al treilea an consecutiv, evenimentul caritabil DoomFest (varianta 3.0). În acest an, cauza este strângerea de fonduri pentru Mihai, un tânăr de 18 ani care și-a pierdut piciorul în urma unui accident rutier.

DoomFest 3.0 este festivalul caritabil care pe pasionații de moto și fapte bune. Cauza din acest an pentru care motocicliștii au decis să-și unească forțele este Mihai, un tânăr de 18 ani, care a suferit un accident violent. Acesta a trecut prin mai multe operații, până când i-a fost amputat un picior. Tânărul este încă în dureri, iar recuperarea este „imposibilă momentan”, potrivit organizatorilor.

„Ne dorim ca alături de comunitățile de motocicliști, de prietenii noștri de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I”, care este partener al acestui eveniment pentru al treilea an consecutiv, să vină și timișoreni care înțeleg că doar împreună putem facem mult bine. Iar binele, în acest caz, înseamnă susținerea lui Mihai, un tânar care, în urma tragicului accident suferit, trebuie să își croiască un alt drum”, a declarat Attila Hajdu – președinte Doomstriker LEMC România.

Organizatorii își propun ca, în cadrul festivalului, să stângă bani pentru a cumpăra o proteză pentru tânărul Mihai.

Evenimentul se va desfășura zilele de 22 și 23 august, la Hanul Km6, Calea Aradului, după sensul giratoriu de la Ikea pe direcția de deplasare către intersecția cu centura/ieșirea din oraș către Arad, DN 69 .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri