Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Musulmanii francezi au adoptat o CARTĂ a IMAMULUI

Consiliul Francez al Cultului Musulman (CFCM) a anunţat miercuri adoptarea unei 'carte a imamului' pentru a ajuta moscheile să lupte mai eficient împotriva discursurilor radicale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cu mai puţin de o lună până la alegerile prezidenţiale, într-o ţară marcată de mai multe atentate jihadiste sângeroase, aplicarea acestei carte pregătite de mult timp vizează proclamarea "ataşamentului imamilor din Franţa faţă de islamul moderat şi faţă de pactul republican", scrie CFCM, care grupează principalele federaţii musulmane.

Citește și: Începe Operațiunea Primăvara română. Contraatacul procurorilor

Moscheile vor fi invitate 'să facă din semnarea' acestei carte "un element esenţial de luat în considerare la recrutarea unui imam", adaugă CFCM.

Această organizaţie şi-a exprimat încă din toamna lui 2015, la scurt timp după atentatele de la 13 noiembrie de la Paris, intenţia de a propune o astfel de cartă. În afară de 'predicatorii de ură' direct vizaţi, guvernul a îndemnat CFCM să reacţioneze în faţa amplificării discursurilor fundamentaliste.

Însă proiectul nu a luat uşor formă, semn al dificultăţii de a progresa pe calea construirii unui 'islam al Franţei' de către responsabilii musulmani deseori divizaţi, cu probleme de imagine şi de reprezentativitate. Crearea cu dificultate a unui 'consiliu religios' al CFCM, care a analizat proiectul de cartă, a constituit un preambul indispensabil.

Franţa numără circa 1.800 de imami - unii activând ocazional, neremuneraţi, alţii fiind itineranţi - însărcinaţi cu ceremoniile religioase în aproximativ 2.500 de moschei şi săli de rugăciune, conform estimărilor. Trei sute dintre ei sunt 'detaşaţi' de Algeria, Maroc şi Turcia - principalele ţări de origine pentru cele 4-5 milioane de musulmani în Franţa -, în cadrul unor acorduri între Paris şi aceste ţări.

SUA. Doi colaboratori ai guvernatorului din New Jersey, CONDAMNAŢI la închisoare

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.