Mutare neașteptată: Ruben Neves a semnat cu Al-Hilal

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 23-06-2023

Actualizat: 24-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: sportslens.com

Internaţionalul portughez Ruben Neves a semnat vineri un contract cu echipa saudită Al-Hilal, informează news.ro.

Ruben Neves (26 de ani) a evoluat la Wolverhampton, în Premier League, iar trecerea lui la echipa din Arabia Saudită a fost oarecum neaşteptată, dată fiind vârsta sa. Al Hilal nu a comunicat durata contractului mijlocaşului lusitan, care completează un quartet de stranieri în care se mai află malianul Moussa Marega, argentinianul Luciano Vietto şi nigerianul Odion Ighalo.

Ruben Neves este al patrulea jucător important care se alătură în ultima perioadă vedetelor din Saudi Pro League, acolo unde se mai află Cristiano Ronaldo, Karim Benzema şi N’Golo Kante.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri