Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzeul Naţional al Banatului organizează, în premieră naţională, conferinţa 'Sarmaţii şi 'ceilalţi': culturi nomadice şi sedentare în Europa Centrală şi de Est'

wikipedia.org
Muzeul Naţional al Banatului

Muzeul Naţional al Banatului (MNB) împreună cu Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române, Filiala Iaşi şi cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, organizează, în premieră naţională, în perioada 29 iunie - 2 iulie, conferinţa internaţională cu tema "Sarmaţii şi 'ceilalţi': culturi nomadice şi sedentare în Europa Centrală şi de Est".

Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara şi-a propus organizarea încă din luna septembrie 2020 a unei astfel de conferinţe internaţională dedicată culturii sarmaţilor din Eurasia per ansamblu, dar condiţiile pandemice şi izbucnirea războiului din Ucraina au obligat organizatorii să restrângă subiectul conferinţei la perioada primei jumătaţi a mileniului I d.Hr., transmite un comunicat al CJ Timiş, remis, marţi, AGERPRES.

Manifestarea ştiinţifică va reuni peste 50 de participanţi din mai multe ţări (Serbia, Ungaria, Republica Moldova, SUA, Polonia, Germania, România) cu interes de cercetare pentru tema evenimentului.

Conferinţa internaţională, prima de acest fel din România, îşi propune să sprijine comunicarea între specialiştii tineri şi cei consacraţi pentru a discuta despre culturile nomadice şi sedentare din Europa Centrală şi de Est în prima jumătate a mileniului I d.Hr., cu accent principal pe sarmaţi, şi a dezbate ştiinţific ultimele descoperiri arheologice şi antropologice în domeniu, potrivit Agerpres.ro.

Vor fi diferite abordări (prelegeri, prezentări-poster, display de ceramică) care vor permite schimbul de cunoştinţe şi abilităţi metodologice pe diferite teme de istorie, arheologie, antropologie, arheozoologie.

Discuţiile se vor concentra pe următoarele patru subiecte: Ce este un "Sarmat" în zilele noastre? Cimitire şi comunităţi din diferite regiuni ale Europei; Identităţi culturale în Barbaricum pe Dunărea Mijlocie şi Inferioară (în secolele I - IV d.Hr.): Sarmaţii şi vecinii lor (sciţi, daci, germanici etc.); Materiale atribuite popoarelor sedentare şi nomade; produse locale versus importurile romane; Abordări multidisciplinare noi pentru înţelegerea paleodemografiei, a stării de sănătate, a dietei şi a mobilităţii comunităţilor sedentare şi nomade.

Timişoara a fost aleasă ca loc propice pentru o astfel de întâlnire ştiinţifică, datorită poziţiei sale geografice între Est şi Vest, fiind situată într-o zonă în care, în vremuri istorice, se ştie că au convieţuit oameni de origine etnică şi stil de viaţă diferit.

Muzeul Naţional al Banatului, gazda principală a evenimentului, care anul acesta împlineşte 150 de ani, are o colecţie impresionantă de antichităţi din epoca sarmatică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.