Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

N-au mai #rezistat - Judecătoarea prinsă cu droguri și judecătoarea cu avere nejustificată semnau anii trecuți petiții pentru 'statul de drept'

lsj.com.au
justitie

O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută. Ea este acuzată de procurorii PÎCCJ de luare de mită, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri. O altă judecătoare, de la Tribunalul București, este acuzată de Agenția Națională de Integritate că ar avea o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). Ce au în comun cele două judecătoare? Ambele se găseau anii trecuți pe listele de semnături atașate petițiilor redactate de asociații #rezist precum Forumul Judecătorilor din România.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, este acuzată de procurorii PÎCCJ de luare de mită, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri. Ea a fost reținută, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 2017, judecătoarea Ana Maria Chirilă, la acel moment la Judecătoria Cluj-Napoca, se număra printre semnatarii memoriului magistraților pentru retragerea proiectului de modificare a „Legilor Justiției”.  În aprilie 2019, aceeași judecătoare semna o altă petiție a Forumului Judecătorilor din România - „Memoriu pentru respectarea statului de drept în România. Mandat de reprezentare”.

În martie 2021, judecătoarea Chirilă se regăsea din nou pe lista semnatarilor unei petiții a Forumului Judecătorilor - „Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”. Semnatarii petiției se opuneau introducerii unor garanții pentru magistrați în proiectul de desființarea a SIIJ. „Condiționarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârșirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupție, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un „filtru” neconstituţional și scade încrederea publică în actul de justiție, deoarece riscă să fie percepută ca o „garanţie a impunităţii” magistraţilor suspectați de corupție sau ca o ”superimunitate””, se arată în petiție.

Agenția Națională de Integritate acuză o judecătoarea Cristina-Gabriela Mazilu, de la Tribunalul București, că ar avea o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). În 2017, judecătoarea Mazilu, pe atunci la Judecătoria Sectorului 4, se regăsea printre semnatarii memoriului magistraților pentru retragerea proiectului de modificare a „Legilor Justiției”.

Reacția ministrei justiției

„Sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea”, a declarat ministra Justiţiei Alina Gorghiu, chestionată joi, la finalul şedinţei Executivului, despre cazul judecătoarei de la Tribunalul Suceava reţinută, joi, după ce ar fi dat informaţii din dosarele instrumentate de DIICOT, şi despre cel al unei judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, cu o avere nejustificată de 6 milioane euro.

„Ştiţi că eu am obligaţie de rezervă ca ministru al Justiţiei, însă sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea. Unul este cazul judecătoarei despre care se suspectează că are o avere nejustificată şi un al doilea caz, cred că, dacă nu greşesc, la Suceava, cazul unei doamne judecător despre care ştim că a fost reţinută şi despre care am aflat din surse de presă şi, inclusiv, înţeleg din informaţiile de la Parchet comunicate, că ajuta cu informaţii privilegiate din dosare anumite reţele de trafic de droguri. N-am să mă refer la cele două cazuri în particular, pentru că nu am voie, însă am să vă spun că este limpede semnalul dat că nimeni nu este mai presus de lege”, a explicat Alina Gorghiu, în conferinţa de presă susţinută, joi, la sediul Guvernului.

Senatoarea PNL a mai spus că există „uscături” peste tot, iar Ministerul Justiţiei a încurajat mereu sistemul judiciar să-şi facă treaba.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.