Premium
Cine este Nahuel Pérez Biscayart? Întrebarea era pe buzele tuturor la sfârșitul proiecției filmului "120 battements par minute" (prescurtat BMP) la Cannes, pe 20 mai, scria Le Monde, într-un portret dedicat actorului de 31 de ani. Nativ din Buenos Aires, el îl interpretează pe Sean, personajul principal al filmului lui Robin Campillo, desemnat acum drept candidatul Franței la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, potrivit AGERPRES.
Citeşte şi: ALERTĂ - LOVITURĂ pentru Tudorel Toader! CSM, aviz NEGATIV pe modificările la Legile Justiţiei (surse)
"Nahuel" înseamnă "tigru" în sudul Patagoniei, mărturisea, în urmă cu șapte ani, actorul cu păr castaniu și ochi albaștri strălucitori, care a trebuit să învețe rapid limba franceză pentru a putea juca într-un film al lui Benoît Jacquot, "Au fond du bois" (2010), în care interpretează un vagabond, pe jumătate om, pe jumătate fiară. Cel pe care Jacquot l-a remarcat în "La Sangre Brota", de Pablo Fendrick, selectat în 2008 în competiția secțiunii "Semaine de la Critique" din cadrul Festivalului de la Cannes, îl regăsim pe Croisette șapte ani mai târziu, neschimbat și la fel de generos în discuție, scrie Le Monde.
Viața sa este însă bulversată de rolurile pe care continuă să le aibă în străinătate. "Locuiesc peste tot și nicăieri. Lucrez la un film într-o țară, apoi merg la altul într-o altă țară. Ceea ce îmi permite să fiu anonim aproape oriunde mă duc. S-ar putea însă ca această situație să nu dureze", mărturisea el pentru Le Monde.
În filmul lui Campillo, o dramă despre lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva climatului de indiferență ce înconjura victimele făcute de SIDA în anii '90, Biscayart — prezent la București și la Iași în luna octombrie în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest — îl interpretează pe Sean Dalmazo, un tânăr activist seropozitiv, prin ai cărui ochi, "adânci ca Lacul Argentino, vedem, pe măsură ce filmul avansează — instalarea fricii, amplificarea furiei și venirea catastrofei... până în momentul în care, slăbit din ce în ce mai mult de SIDA, acesta decide să moară, cu ajutorul unei injecții făcute de prietenul și iubitul său, Nathan (interpretat de Arnaud Valois)". "A fost nevoie de un actor baroc precum Biscayart pentru a putea juca acest personaj al filmului lui Campillo, în care stările lui Sean, interpelările sale, elanul său în această luptă împotriva indiferenței, apoi retragerea sa din cauza bolii dau ritmul filmului", scrie același Le Monde.
"120 battements par minute", distins cu Marele Premiu al ultimului Festival de Film de la Cannes, s-a aflat foarte aproape de trofeul Palme d'Or — decernat într-un final filmului suedez "The Square"—și a fost desemnat drept candidatul Franței la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, impunându-se în fața unor pelicule ca "Le Redoutable", de Michel Hazanavicius, și "Barbara", de Mathieu Amalric. Filmul va trebui însă să aștepte până în luna ianuarie a anului viitor pentru a primi o nominalizare în lista finală de cinci din partea Academiei americane de film la cea de-a 90-a ediție a Premiilor Oscar, programată la 4 martie 2018.
Citeşte şi: Palatul Cotroceni se înnoieşte! Achiziţie de ZECI DE MII de euro la Administraţia Prezidenţială
Pentru jurnalistul Peter Goldberg, de la Slant Magazine, care l-a intervievat pe Biscayart cu ocazia New York Film Festival, Sean întruchipează toată groaza provocată de epidemia de SIDA. Unul dintre membrii de bază ai ACT UP, el se află adesea în prima linie a acțiunilor destinate să atragă atenția asupra indiferenței autorităților și a corporațiilor farmaceutice în timpul epidemiei de SIDA. Un iubit atent și o persoană fermă în convingerile sale, Sean nu este pur și simplu un ideolog, ci un tânăr care leagă activismul de cea mai puternică voință de a trăi. Dincolo de această puternică dorință de a trăi, el cedează lent, zi cu zi, în fața SIDA. Performanța lui Biscayart îi oferă lui Sean o vigoare tinerească în fața morții, menținând vivacitatea sa și diminuarea simultană a puterilor personajului său într-o tensiune pasionată și emoționantă, scrie Goldberg la începutul interviului.
Biscayart mărturisește însă că la un moment dat și-a dorit ca filmările la BPM să se termine. "Mă simțeam din ce în ce mai slăbit pe zi ce trecea și eu iubesc viața", mărturisește actorul. Pe de altă parte, remarcă el, "cred ca ar trebui să experimentam cu toții ideea de a muri. Am fi mai puțin speriați. Nu cred că e un lucru periculos. Îl consider ca pe un fel de joc. Simt că atunci când mă duc să mă culc, mor. Noi nu considerăm noaptea ca o parte a vieții noastre. Nu se întâmplă nimic. Cred ca moartea este o chestiune de renunțare. Desigur, în acest film moartea este însoțită de o mare durere. Este ca și cum ai pierde viața, mai mult decât ideea de a muri și de a dispărea. Este ca și cum ai dispărea prea repede și ai pierde tot acel potențial și toate acele posibilități pe care le-ai avut înainte și nu le mai poți avea: dansul, sexul, viața, lumina și prietenii, tot ceea ce viața ne poate da", a explicat Nahuel.
"Cred că teama de a-ți pierde viața, această idee, este cu mult mai puternică decât numirea ei ca moarte. Și cred că pentru film a fost mult mai important să o abordăm în acest fel. În acest fel nu ar este morbid",a conchis actorul.
Citeşte şi: Sindicatele AMENINŢĂ cu proteste. Avertisment DUR: Transferul contribuţiilor sociale, DEVASTATOR pentru poliţişti .
