Trupurile neînsufleţite a 13 femei au fost recuperate luni după-amiază după naufragiul unei ambarcaţiuni ce transporta migranţi în apropierea insulei italiene Lampedusa, au anunţat gărzile de coastă italiene, relatează AFP potrivit Agerpres.
Victimele găsite sunt toate femei, între care unele însărcinate şi, potrivit unor martori, între persoanele dispărute s-ar afla opt copii şi alte femei însărcinate. Un număr de 22 de persoane au fost de asemenea salvate şi transportate până în portul din Lampedusa, în Sicilia.
Potrivit Gărzii de Coastă italiene, la ora 00:15 a fost observată o mică barcă de lemn cu aproximativ 50 de migranţi la bord, dar, în operaţiunile de apropiere şi din cauza vremii rele de pe mare, ambarcaţiunea s-a răsturnat.
Pe de altă parte, nava organizaţiei nonguvernamentale spaniole Open Arms, unica aflată în Mediterana Centrală, a localizat duminică seară o barjă de lemn cu 40 de migranţi şi, după distribuirea de veste de salvare, apă şi hrană, aşteaptă indicaţiile autorităţilor.
Aceeaşi organizaţie a confirmat pentru EFE că, între cei 40 de migranţi, se află şi patru copii, unul având doar câteva luni.
Pe 2 octombrie, Open Arms a ridicat ancora din portul Napoli (sudul Italiei) pentru a pleca în misiunea sa cu numărul 67, după ce, între 22 august şi 21 septembrie, a fost reţinută în portul Lampedusa pentru a rezolva nereguli tehnice şi operaţionale descoperite la o inspecţie a Ministerului Transporturilor din Italia.
Naufragiu lângă insula Lampedusa - 13 femei și-au pierdut viața
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1.157
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.157

40
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
40

1.813
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
1.813

3.311
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.311

6.202
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.202

3.634
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.634

5.138
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.138

2.380
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.380

3.769
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.769

189
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
189

2.619
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.619

9.498
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.498

250
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
250















Comentează