Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nava cu ovine a sosit în portul Aqaba, transportul a fost fără incidente

nava kharg

Autorităţile iordaniene şi reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor pentru Orientul Mijlociu au confirmat sosirea navei cu ovine în portul Aqaba - transport fără incidente, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

"Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a continuat verificările privind situaţia unei nave care transporta ovine în Iordania, notificată de Comisia Europeană cu privire la o posibilă încălcare a legislaţiei privind protecţia animalelor în timpul transportului maritim", se menţionează în comunicat.

ANSVSA reaminteşte că notificarea viza nava APUS care, în data de 22 iunie a fost încărcată cu 21.050 de capete de ovine, al cărei sistem de ventilaţie forţată s-ar fi defectat în timpul transportului şi aproximativ 10.000 de capete de animale ar fi murit şi nu ar mai fi fost descărcate în portul Aqaba din Iordania, informează Agerpres.

"Informaţiile, primite de la autorităţile române, căpitanul navei, exportator şi reprezentantul transportatorului, atestau faptul că nu au existat incidente în timpul transportului şi animalele au fost debarcate, în data de 28 iunie în portul Aqaba, de personal specializat", se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, ANSVSA a primit şi alte date de la autorităţile iordaniene şi reprezentantul Organizaţiei Mondiale ale Sănătăţii Animalelor (OIE) pentru Orientul Mijlociu, care confirmă că animalele au fost debarcate în Iordania, în portul Aqaba, în data de 28 iunie şi că transportul s-a desfăşurat fără evenimente deosebite.

În informarea autorităţilor iordaniene se menţionează că animalele au fost verificate la debarcare de către un medic veterinar, aveau o stare bună de sănătate, iar mortalităţile erau de 30 de capete.

"Toate aceste informaţii, primite pe diferite canale, vor fi comunicate Comisiei Europene ca răspuns la notificarea primită. ANSVSA monitorizează permanent transporturile de animale pentru export pentru a se asigura de respectarea normelor de protecţia a animalelor.", se mai precizează în comunicat.

În seara zilei de 2 iulie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost notificată de Comisia Europeană cu privire la o posibilă încălcare a legislaţiei privind protecţia animalelor în timpul transportului maritim. Imediat, ANSVSA, a demarat verificări în acest sens şi a contactat reprezentantul transportatorului şi exportatorul. Notificarea făcea referire la nava APUS, care, în data de 22 iunie a fost încărcată cu 21.050 de capete de ovine pentru export în Iordania, cu destinaţia finală în portul Aqaba. Se solicita verificarea informaţiei conform căreia sistemul de ventilaţie forţată al navei s-ar fi defectat în timpul transportului şi aproximativ 10.000 de capete de animale ar fi murit şi nu ar mai fi fost descărcate în portul Aqaba, anunţa, duminică, ANSVSA printr-un comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.