Neagu Djuvara sărbătorește un secol de viață. La mulți ani!

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-08-2016

Actualizat: 18-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Istoricul și diplomatul Neagu Djuvara împlinește, astăzi, vârsta de 100 de ani. El s-a născut la 18 august 1916 în București, într-o familie de origine aromană așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Magistrații prelungesc vacanța marilor corupți

Istoricul a primit, miercuri, Ordinul "Steaua Romaniei" în grad de Cavaler cu câteva zile înainte de a împlini un secol de viață, în semn de "înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului".

Neagu Ddjuvara a urmat cursurile Facultății de Drept din Paris, unde și-a luat doctoratul în Drept (1940). Stabilindu-se în Franța, și-a mai susținut un doctorat în Litere la Sorbona (Paris, 1972), iar în 1987 a obținut Diploma Institutului National de Limbi și Civilizatii Orientale (INALCO), potrivit Historia.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri