Niciun candidat nu se califică pentru un job de 7000 de Euro

Nu poţi să-i zici campanie. Nici circ. Nu s-au mai dat litre de mălai, doar vorbe goale. O adunătură de ridicători, de mândrii, de eurocampioni, de forţoşi, de cărători ai Europei în spate, de parcă melcii salvează casele românilor, a organizat cea mai funestă competiţie. Aveam senzaţia că ei cară Europa cu dricul, nu cu entuziasmul progresului pentru oameni. Le-aţi văzut nevestele pe la televizor? Puţini au purces la marşul prin glod. Le-a fost teamă de mulţime. De socoteală. Urmează ani când nu îi mai veţi vedea pe aleşi. Vor fi cu treabă pe la Bruxelles. Peste patru, revin. Cu acelaşi tupeu. Şi aceiaşi gratitudine stearpă. O singură echipă de campanie s-a lovit de mine în faţa casei. Şi aia era de la PSD. Îmi recomandau să aleg partidul stat. Eu nu-i cunoşteam. Ei m-au recunoscut. Şi mi-au spus că mă ştiu de la guvern. Era superfluă întrebarea cum funcţionarii din executiv fac door-to-door. Nu mă mai miră nimic. Când preşedintele îşi pune mărul pe piept, eu nu aveam să-mi afişez grimasa, precum o flegmă. Ştiam că e nevoie de acest exerciţiu democratic. Fără partide nu există democraţie. Şi vă îndemn să mergeţi la vot. La o sindrofie a elitei neamului l-am cunoscut pe-un fitecine adjunct al lui Cioloş. Mi s-a recomandat ca mare specialist pentru agricultură. Ca unul care am arat ţara cu pasul şi calul putere de sub capotă, pot spune că ştiu grija ţăranilor. Ei nu pot accesa fondurile europene pentru că nu au de unde scoate acel providenţial 10%. I-am recomandat port-cravatei, numit candidat, să chibzuie la grijile tălpii ţării. Să mai colinde şi pe acolo pe unde istoria a rămas pe loc. Cu gravitatea ştiutului, mi-a confirmat cunoaşterea. El va lupta în forul european pentru nevoile celor amărâţi. Aşa mi-a promis. Dar i-am spus: eşti tânăr, de ce nu rămâi în ţară? Mi-a răspuns, de peste gulerul scrobit, că de acolo va face mai mult. Am insistat. Nu ai fi fost mai bun pe un post de ministru? Mi-a spus că nu. Sigur că i-am replicat: “nu se compară mia de Euro din România, din executiv, cu septa-mia din Bruxelles.” Mi-a reproşat sec. El coboară de la 14.000 de Euro la 7000. Atât avea în executivul european. Mai să-i plâng de milă. Sper ca românii să nu-mi împărtăşească sictirul. E nevoie duminică de un vot calificat. Eu mă dau doar cu părerea. Precum românul cu placa pe internet. Unde toţi descoperă morţii înviaţi. Traşi la şpiţ. De parcă mâine mergeau la vreo ţinută. Şi acum întrebarea întrebătoare? Mergi la vot? Oh, nu! Ca unul care trăieşte în economia reală a României, ştiu ce reprezintă 7000 de Euro, salariul unui europarlamentar. De ce să nu-mi ascund ţâfna, că mi-ar conveni şi mie o forfetară de 17.000 de Euro, în care să-mi decontez voiajele, răsadurile de flori, cărătorii de servietă şi să-mi plătesc din banii europeni servitoarele şi grădinarii. N-o mai lungesc. N-am să merg la vot. Niciunul dintre candidaţi nu se califică pentru un astfel de job bine plătit. Doar 10.000 de români câştigă salarii de peste 10.000 de Euro. Şi aceştia lucrează în multinaţionale, unde trebuie să demonstreze că fac profit. Altfel, zboară la următorul Board-meeting. Ăştia, listacii, nu dau socoteală nimănui. Aşa că nu mă deranjez. Fredonez. Şi aştept americanii. Să le scoată banii din insule. E ultima mea dorinţă.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!