Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nick Carter, membru al trupei Backstreet Boys, a fost dat în judecată pentru viol

Mercurynews
Nick Carter

Nick Carter, membru al trupei Backstreet Boys, este anchetat pentru un presupus viol. Cântăreaţa americană Melissa Schuman, care l-a acuzat public în 2017 de faptul că a violat-o în 2002, a depus plângere marţi seară, după cum a relatat Rolling Stone. Interpretul melodiei "I Want it That Way" spune că este nevinovat.

„(Nick Carter) şi-a folosit rolul, statutul şi puterea de cântăreţ celebru pentru a (...) manipula, exploata şi agresa sexual (Melissa Schuman)”, se arată în plângerea publicată de revista americană, potrivit news.ro.

Avocatul lui Nick Carter a răspuns, printr-un comunciat, acuzând-o pe Melissa Schuman că "a conspirat pentru a-l răni pe Nick, asociaţii, prietenii şi familia sa, defăimându-l şi şantajându-l”.

Melissa Schuman, în vârstă de 38 de ani, a vorbit pentru prima dată în 2017 printr-o postare pe blog, în urma scandalului Weinstein şi a mişcării #MeToo. În discursul ei, ea şi-a acuzat fostul partener că a violat-o în 2002, pe când ea avea 18 ani, iar el 22.

Cei doi s-au întâlnit atunci când ea cânta, de asemenea, în trupa de fete Dream, şi îi dăduse replica lui Nick Carter în filmul TV "The Hollow". În povestea ei publicată pe internet, ea a spus că artistul a forţat-o să facă sex la acea vreme, în ciuda refuzurilor ei repetate şi că nu a vorbit despre asta în toţi aceşti ani de teamă unor repercusiuni asupra carierei sale.

Nick Carter s-a apărat împotriva acestor acuzaţii, asigurând că Melissa Schuman "nu a exprimat niciodată, nici când am fost împreună, nici după aceea, că nimic din ceea ce am făcut nu ar fi fost consimţit. A face pe cineva să se simtă inconfortabil sau a răni pe cineva în mod intenţionat este împotriva firii mele şi a tuturor valorilor mele".

O investigaţie pentru viol a fost deschisă, înainte de a fi închisă din cauza depăşirii termenului de prescripţie. Potrivit TMZ, Melissa Schuman lansează această nouă procedură legală pe baza unui proiect de lege care modifică acest termen pentru procedurile civile.

Nick Carter este subiectul unei alte acuzaţii de viol, depusă în decembrie în Nevada. El este anchetat acolo după ce o femeie pe nume Shannon Ruth, l-a acuzat că a violat-o în 2001, după un concert. Plângerea menţionează alte trei presupuse victime neidentificate. Cântăreţul a contraatacat şi pretinde 2,35 milioane de dolari, acuzând-o pe Shannon Ruth că a fost "manipulată să facă acuzaţii false" de Melissa Schuman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.