Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noaptea Albă a Galeriilor, în peste 150 de spații din 12 orașe

galerie arta

Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic de artă contemporană românească și internațională, vineri, la Noaptea Albă a Galeriilor, potrivit AGERPRES.

Evenimentul organizat de Asociația Ephemair la București și în alte unsprezece orașe — Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Petrila — se va desfășura între orele 19,00 și 3,00.

Citeşte şi: Record: 92 de ţări au intrat în competiţia pentru Oscarul dedicat celui mai bun film în limbă străină

* În București, Noaptea Albă a Galeriilor reunește 73 de galerii, spații alternative, huburi și ateliere de creație cu un program de vernisaje, lansări de carte, expoziții, performance-uri și vizionări ce vor anima noaptea de vineri.

În Capitală, va avea loc Expoziția — focus NAG Petrila "O călătorie spre buricul pământului", încăperile Rezidenței BRD Scena 9 urmând să găzduiască timp de o lună instalații și intervenții în al căror traseu publicul va descoperi fragmente din trei muzee unice: Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila — Casa memorială I. D. Sîrbu. Expoziția va putea fi vizionată doar la lumina lanternei. Cei interesați vor putea vedea o arhivă de fotografie cuprinsă în structura unei instalații interactive, precizează organizatorii.

"O călătorie spre buricul pământului" este coordonată de artistul Ion Barbu, ale cărui intervenții vor fi completate de invitații săi Mihai Barbu, Cătălin Crețu și Andrei Dăscălescu.

Asociația Ephemair continuă în acest an programul "Search & Research RO", inițiat la NAG 2016, prin care invită un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane să cerceteze și să descopere scena culturală locală.

Pentru ediția NAG 2017, proiectul este realizat în colaborare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt: Miguel Amado — senior curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia; Geir Haraldseth — director la Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre (RCA), Norvegia; Gabi Scardi — curator și critic de artă, Milano, Italia; Evelyn Simons — curator, cercetătoare, scriitoare și coordonatoare de proiecte la CAB, un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles, și Stefan Vicedom — curator, cercetător asociat în arta contemporană la Städel Museum din Frankfurt.

Citeşte şi: O jurnalistă a murit din cauza epuizării după ce a făcut 159 de ore suplimentare într-o lună

"Și pentru că din nicio ediție a NAG nu a lipsit invitația adresată publicului de a parcurge traseul nocturn al galeriilor pe bicicletă, din acest an, în colaborare cu Asociația Adevărații VeloPrieteni, oferim tururi ghidate pentru bicicliști! Punctul de întâlnire va fi Rezidența BRD Scena 9 din str. I.L Caragiale, nr. 32; primul grup va avea întâlnirea la ora 19,00 și plecarea în tur la ora 19,30", informează organizatorii.

Programul de o săptămână al "Search & Research RO" va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite în studiourile de artiști în Capitală.

Totodată, prin aplicația Noaptea Galeriilor utilizatorii se vor putea loga cu ajutorul contului de Facebook, apoi se vor localiza pe harta orașului în care se află, vor putea vedea distanța până la locul evenimentelor din apropiere și își vor putea organiza un traseu personalizat cu spațiile favorite.

Nu în ultimul rând, utilizatorii vor primi notificări în timp real cu informații despre vernisaje, recomandări și sfaturi pentru folosirea aplicației. Aplicația Noaptea Galeriilor și site-ul evenimentului conțin programul tuturor orașelor participante la Noaptea Albă a Galeriilor 2017.

Partener principal al NAG național este BRD Groupe Societe Generale. De asemenea, Primăria Capitalei, prin ARCUB, și Institutul Cultural Român sprijină manifestarea.

Citeşte şi: Bon Jovi, Kate Bush şi Radiohead, printre nominalizaţii la Rock & Roll Hall of Fame 2018 .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.