Noaptea minţii: Un candidat de extremă-dreaptă din Germania promite să elimine cifrele arabe

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-09-2017

Actualizat: 02-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Sebastian Kahnert/EPA

Otfried Richard Best candidează din partea formaţiunii antiimigraţioniste de extremă-dreaptă NPD pentru a deveni primar în localitatea Volklingen, situată în apropiere de graniţa cu Franţa. Însă, promisiunile sale de campanie sunt ceva mai ieşite din comun şi includ eliminarea cifrelor arabe din Volklingen, relatează Politico.eu, potrivit news.ro.

În timpul unei dezbateri electorale, Best a fost întrebat de un membru al formaţiunii politice satirice Die Partei ce crede despre cifrele arabe folosite în Volklingen.

Vezi şi: Dragnea şi Tăriceanu îl susţin 'fără niciun fel de rezerve' pe Tudorel Toader. Răspuns pentru critici: 'Îţi trebuie un mare tupeu...'

„Domnule Best... mi se pare alarmat că în Volklingen multe case sunt numerotate cu cifre arabe. Cum vreţi să acţionaţi împotriva acestei infiltrări străine?”, a întrebat politicianul Die Partei.

Deşi întrebarea a strârnit râsete şi aplauze, Best a încercat să dea un răspuns extrem de serios cu privire la folosirea cifrelor arabe în Germania.

”Doar aşteptaţi până voi deveni primar. Voi schimba asta. Atunci vom avea numere normale”, a declarat Otfried Best.

Însă, candidatul extremei-drepte nu a explicat la ce se referă atunci când spune numere normale, având în vedere că cifrele arabe formează cel mai răspândit nivel de numerotare la nivel global şi au ajuns din secolul al 12-lea în Europa.

Vezi şi: PNL vrea REVOLUŢIE: Modificarea Constituţiei şi concedierea funcţionarilor angajaţi de PSD, printre priorităţi

Parlamentarii germani au încercat în două rânduri să interzică prin lege formaţiunea neo-nazistă NPD, dar magistraţii Curţii Supreme au decis la începutul anului că acest partid politic nu reprezintă o ameninţare destul de mare pentru a se justifica interzicerea sa în Germania.

Candidaţii NPD s-au înscris şi în alegerile federale de pe 24 septembrie, dar există puţine şanse ca formaţiunea să atingă pragul electoral de 5% necesar pentru a intra în Bundestag.

____

Întâmplarea aduce aminte de o dezbatere din Parlamentul României la începutul anilor 90 când un deputat s-a arătat revoltat de faptul că apa de la robinetele locuințelor din Capitală conține două molecule de oxigen - ”Nu e normal ca apa din București să aibă 2 molecule de oxigen! Protestez”, relata presa la acea vreme despre deputatul populist.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri