Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi impedimente în negocierile PNL – PSD. Ce nume nu ar avea loc într-un guvern comun

negocieri

Negocierile dintre PNL și PSD privind formarea unui nou guvern cu o susținere parlamentară mare nu au început sub cele mai bune auspicii. Fiecare din cele două părți se suspectează reciproc de agende ascunse și tocmai e aceea totul pare să înainteze în ritm de melc. Nu ar mira pe nimeni dacă negocierile ar eșua în actualele condiții. Mai nou problemele au ajuns la oameni – Cine să NU facă parte din viitorul guvern.

Între liberali şi social-democraţi există diferenţe mari de viziune, atât în privinţa măsurilor sociale, majorările de salarii, alocaţii şi pensii, precum şi în privinţa introducerii de noi taxe sau în justiţie. Şi în cazul PNRR, PSD spune că se pot aduce modificări, prin introducerea de noi proiecte, în timp ce PNL afirmă că Programul nu mai poate fi modificat. Problema SIIJ e o piatră de hotar... și lista poate poate continua.

Acum s-a trecut la persoane. Mai oficial, mai neoficial, mai la capitolul bârfe se pun condiții despre cine să fie și cine să nu fie membru al viitorului candidat.

De exemplu, liberalii sunt reticenți să fie Sorin Grindeanu în Guvernul viitor din cauza OUG 13, întrucât PNL ar fi asociat cu momentul care a scos sute de mii de români în stradă. Sunt destui care comentează și la altor social-democrați de primă linie

Evident că și social-democrații au anumite condiționalități de nume. A fost enunțat public numele Ralucăi Turcan, dar s-a vorbit mult și de alte nume în cadrul diverselor întâlniri... Alina Gorghiu, Dan Vîlceanu și alții.

În ședința de ieri, liberalii nu au transmis nimic legat de Grindeanu, dar Florin Cîțu a spus că daca PSD are condiții pentru nume, atunci și PNL are o lista foarte lunga pentru PSD, de nume pe care nu le vrea PNL în Guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.