Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi PROBLEME la Legea Salarizării Unitare! Sindicatele din sănătate ACUZĂ: 'Nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte'

Inquam Photos / Octav Ganea
protest sanitas

Reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au explicat, după o discuţie cu ministrul Sănătăţii, că nu s-a găsit nicio soluţie pentru regulamentul sporurilor, precizând chiar că unele calcule nu au fost făcute corect. Între timp, peste o sută de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit, joi după-amiază, în faţa instituţiei, protestând faţă de reducerile salariale drastice pe care le-au resimţit, în urma modificării legislaţiei.

Citeşte şi: Șefa UNJR lansează NUCLEARA: 'Hotărârile CSAT şi protocoalele secrete sunt BOMBE puse la temelia statului de drept'

"Se pare că nu toate calculele sunt corecte, sunt discuţii, nu am găsit soluţii astăzi. Probabil ne vom mai întâlni şi după sărbători. HG-ul este acceptabil, dar problema este reprezentată de Legea salarizării unitare cu toate problemele ei. Cine a promulgat-o, cine a născut-o să şi-o asume sau să o modifice. Vom deconta toate aceste probleme în jurul datei de 15 aprilie, când se vor primi fluturaşii şi banii efectiv pe card. O parte dintre oameni spun că legea e bună, noi spunem că nu este bună, dar vom vedea pe 15 aprilie", a declarat Iulian Pope, reprezentantul Sanitas, potrivit România TV.

Sindicaliştii au explicat că ministrul Sănătăţii speră să găsească variante pentru aceste sporuri, după întâlnirile pe care le va avea cu managerii de spitale.

"Vom purta în continuare discuţii. La acest moment, nu avem nimic care ar putea veni în ajutorul colegilor noştri. Doamna ministru a spus că încearcă să găsească soluţii împreună cu managerii de spitale acolo unde sunt probleme, la aplicare", a precizat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas.

Zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente şi personal administrativ, au protestat, joi, pentru a doua zi consecutiv, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.

Citeşte şi: Victor Ponta, reacţie FULGER! Laudatio din partea fostului premier: 'Una dintre personalităţile cele mai erudite, elevate şi echilibrate pe care le-am întâlnit'

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, regulamentul cadru care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă pentru familia ocupaţională "sănătate şi asistenţă socială".

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.