Noii miniştri ai Guvernului Ponta depun miercuri jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii care va avea loc, începând cu ora 9,00, la Palatul Cotroceni.
Premierul Victor Ponta anunţase luni, după votul din Parlament privind învestirea noului Cabinet, că ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri va avea loc marţi, la ora 20,30.
Administraţia Prezidenţială a precizat că modificarea programului s-a produs din motive care ţin de agenda celor doi oficiali.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul privind revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului, care ulterior a fost publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, prin acest decret au fost revocaţi din funcţia de membru al Guvernului: Nicolae-Liviu Dragnea - viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Constantin - viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Hegedus Csilla - viceprim-ministru, ministrul Culturii, Ioana-Maria Petrescu - ministrul Finanţelor Publice, Remus Pricopie - ministrul Educaţiei Naţionale, Constantin Niţă - ministrul Economiei, Attila Korodi - ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Alexandru-Răzvan Cotovelea - ministrul pentru Societatea Informaţională, Mihnea-Cosmin Costoiu - ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Florin-Nicolae Jianu - ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Răzvan-Eugen Nicolescu - ministrul delegat pentru Energie, Adriana-Doina Pană - ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Darius-Bogdan Vâlcov - ministrul delegat pentru Buget, Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici - ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Aurelia Cristea - ministrul delegat pentru Dialog Social.
De asemenea, prin acest decret au fost numiţi în funcţia de membru al Guvernului: Nicolae-Liviu Dragnea - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Darius-Bogdan Vâlcov - ministrul Finanţelor Publice, Daniel Constantin - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Graţiela Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei-Dominic Gerea - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu - ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin-Mihai Cîmpeanu - ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu - ministrul Culturii, Angel Tîlvăr - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare şi Liviu-Marian Pop - ministrul delegat pentru Dialog Social. AGERPRES
Noii miniştri depun miercuri jurământul de învestitură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.733
Florin Prunea i-a cerut scuze Dianei Buzoianu după ce a spus că ministra ar fi făcut videochat
1.733

2.515
Ce a spus Crin Antonescu când a fost întrebat dacă s-a gândit să-i ia locul lui George Simion în fruntea AUR
2.515

1.410
Raportul OCDE dă muniție CSM: nu susţine narativul corupției sistemice din justiție, propagat de o parte a mass media şi a mediului politic
1.410

25
Deputatul Moiseev: România are nevoie urgentă de stabilitate și de un buget adoptat
25

4.103
Kelemen Hunor exultă după ce a trecut pachetul social propus de PSD: E o victorie pentru persoane vulnerabile, nu a PSD
4.103

4.554
VIDEO Sorin Grindeanu vorbește de plecarea de la guvernare și după aprobarea pachetului social: NU s-a schimbat nimic
4.554

3.900
VIDEO Grindeanu, după ce a bătut palma cu Bolojan pe buget: „Rămâne un semn de întrebare”
3.900

5.016
Decizie în coaliție: Scutirea de la plata CASS pentru mame va fi eliminată din legea bugetului și adoptată la o dată ulterioară (surse)
5.016

5.910
Coaliția a decis să ia banii alocați Instanței supreme pentru ajutoarele de stat cerute de PSD. Anunțul lui Bolojan. Comisia de buget reia dezbaterile
5.910

151
POT: „PSD joacă teatru ieftin pe spatele pensionarilor și al copiilor vulnerabili. După ce au luat 3,5 miliarde, se laudă că dau înapoi 1 miliard”
151

10.343
SURSE Ilie Bolojan a cedat în fața PSD: De unde se vor lua bani pentru pachetul social
10.343

2.874
VIDEO Nicușor Dan comentează criza carburanților din România: Statul va lua măsuri în maxim o săptămână
2.874

1.900
VIDEO Nicușor Dan, apel la calm în scandalul pe buget: „Cele patru partide pro-occidentale sunt condamnate să guverneze”
1.900
















Comentează