Noul președinte al Columbiei calcă SUA pe nervi: Anunță că refuză total să mai extrădeze traficanții de droguri

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-06-2022

Actualizat: 27-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Foreign Policy

Noul preşedinte columbian Gustavo Petro vrea să pună capăt extrădării în Statele Unite a traficanţilor de droguri care se supun cerinţelor justiţiei columbiene, relatează AFP. Primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei afirmă, într-un intervu acordat duminică site-ului Cambio, că vrea să ”condiţioneze extrădarea de nerespectarea” ”procesului de destructurare paşnică a traficului de droguri”. Această măsură ar urma ”să depindă de negocieri cu Statele Unite, care este posibil să nu vrea. Sau poate că o vor”, declară fostul senator şi ”guerillero”, ales la 19 iunie cu peste 50% dintre voturile exprimate.

Citește și: Mutare de ultim moment a președintelui Franței, chiar după discuția savuroasă cu Putin: A decis împreună cu Boris Johnson

Extrădarea ”este un tratat bilateral, deci suntem doi, ca în orice mariaj”, a subliniat liderul în vârstă de 62 de ani, care urmează să preia la 7 august frâiele principalului aliat al Statelor Unite în regiune.

Cele două ţări colaborează de aproape o jumătate de secol în lupta împotriva traficului de droguri, pe care Petro o critică aprig.

Gustavo Petro a discutat la telefon cu preşedintele american Joe Biden la două zile după ce a fost ales, iar acesta s-a angajat, a anunţat el, la o ”relaţie mai egală”. Biden a declarat că speră ”să continue să consoldeze cooperarea biliaterală”. În cadrul unui ambiţios program vizând să transforme o ţară marcată de fracturi sociale profunde şi de violenţe, Gustavo Petro a anunţat în campania sa electorală o ”politică de supunere colectivă” justiţiei a traficanţilor de droguri, fără să ofere prea multe detalii.

Extrădarea a fost mult timp unul dintre principalele instrumente folosite în pedepsirea unor baroni ai cocainei ca Otoniel, fostul cap al celui mai mare cartel columbian de droguri, care a fost predat Statelor Unite în mai.

Columbia rămâne primul producător mondia de cocană, iar Statele Unite principalul consumator al acestui drog.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri