Premium
Nu scriu ca să mă placă cineva, niciodată.
Cei care mă plac mă urmează, se modelează după mine, dacă doresc, nu eu după ei.
Desigur, mă bucură dacă se rezonează la texte, dar acesta nu este scopul, e un rezultat uneori fericit.
Nu încerc să gândesc în termenii corectitudinii politice, a ceea este în vogă, luat de isteria momentului. Țin să-mi utilizez materia cerebrală, câtă este, pe un drum nu ales de te miri cine, de nu știu ce păpușar, ci găsit personal. Dacă greșesc, greșesc pe cont propriu.
Nu încercați să mă trageți de mânecă, spunând că albul e negru, că omul beat are mintea lucidă. Cred că am maturitatea să discern și educația să mă abțin să nu vă trimit, la primul impuls, în originile ginecologice (dar nu insistați să mă provocați!), nu înghit manipulările. Dacă vă considerați și prieteni de-ai mei și vreți s-o faceți, numărați până la 10 și nu vă grăbiți, nu-i exclus să dați de capătul legăturii noastre, dacă folosiți un ton nepotrivit.
Nu vreau nicio relație cu cei care sunt nepăsători față de săraci și bătrâni, ce-i disprețuiesc, cu fasciștii de rit nou. Sunt stârpituri, nu oameni.
Sunt inflexibil cu cei care-și schimbă pozițiile după dictatul intereselor, cu cei care au greșit impardonabil de nu știu câte ori și tot ei au pretenția să fie lideri de opinie. Demnitate lor ar fi tăcerea, însă nu-s naiv să aștept s-o aibă.
Sunt un dușman din reflex al celor care atentează la libertatea de exprimare. Nu intră în discuție jumătățile de măsură.
Mai bine lup singuratic, în doaga mea, decât găină fugind după grăunțe aruncate în bătătură.
Mai bine mor de gât cu un adversar infinit mai puternic, decât să fug ca un laș. Nu-s abonat la umilință, n-o să fiu.
Ăsta-s, că vă place ori nu, nu mă trezesc dimineața cu intenția să mă schimb.
Alexandru Petria
