Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O instalație solară se activează în Arctica, la 1.300 km de Polul Nord

Polul Nord

Alimentarea cu electricitate provenită din energie solară într-o regiune cufundată pe timpul iernii într-o interminabilă noapte polară? Norvegia va pune în funcţiune panouri fotovoltaice în arhipelagul Svalbard, un experiment care ar putea ajuta comunităţile izolate din Arctica să realizeze tranziţia energetică, informează AFP într-un articol despre acest subiect, difuzat marţi.

Aliniate judicios pe şase rânduri, 360 de panouri solare vor începe joi să furnizeze curent electric pentru o veche staţie radio folosită în trecut pentru traficul maritim (Isfjord Radio) şi transformată în prezent într-o tabără de bază pentru turiştii sosiţi în acest arhipelag norvegian cunoscut şi sub numele de Spitzbergen, conform agerpres.

Aflat în bătaia vânturilor şi accesibil doar cu barca sau cu elicopterul, atunci când vremea o permite, acest loc este situat la puţin peste 1.300 km de Polul Nord.

"Credem că acesta este cel mai nordic sistem fotovoltaic montat la sol din lume", a declarat pentru AFP Mons Ole Sellevold, consilier tehnic pentru energie regenerabilă la compania de stat Store Norske.

"Este pentru prima dată când cineva face acest lucru, la această scară, în Arctica", a spus el, cu puşca la umăr pentru a se putea proteja eventual de urşii polari, animale a căror prezenţă este destul de frecventă la aceste latitudini.

Împreună cu alte 100 de panouri instalate chiar pe fosta staţie radio, sistemul ar trebui, potrivit lui, să acopere jumătate din necesarul de electricitate şi să reducă emisiile de CO2 ale sitului, care, până acum, a fost alimentat de generatoare diesel.

În timpul verii, razele soarelui cad din abundenţă asupra acestei regiuni scăldate în "soarele de la miezul nopţii", care nu apune niciodată. Iar panourile fotovoltaice beneficiază, de asemenea, de efectul "albedo" - puterea de reflexie a gheţii şi a zăpezii -, precum şi de temperaturile scăzute, care le sporesc eficienţa.

În schimb, iarna, zona este cufundată în întuneric total timp de mai multe luni, de la începutul lunii octombrie până la jumătatea lunii februarie, ceea ce împiedică deocamdată renunţarea totală la combustibilii fosili.

Dar Store Norske spune că ia în considerare soluţii alternative, cum ar fi eolienele, pentru a-şi face încă şi mai "verde" aprovizionarea cu energie electrică.

Pe lângă considerentele de mediu, această tranziţie energetică este determinată de factori economici, deoarece motorina este scumpă la cumpărare şi la transport, în timp ce echipamentele solare sunt uşor de întreţinut şi nu se strică, a declarat Sellevold.

Dar scopul este, de asemenea, să servească drept instalaţie pilot pentru a testa o tehnologie care ar putea fi exportată în situri sau comunităţi din Arctica - aproximativ 1.500, spune el - care nu sunt conectate la reţelele tradiţionale de electricitate, dar care vor trebui, de asemenea, să devină "verzi".

"Vrem să facem din Isfjord Radio un loc de testare pentru (...) obţinerea unei tehnologii verificate în condiţii arctice, pe care să o putem apoi disemina în alte locuri" de acelaşi tip, a subliniat el.

Potrivit unui studiu publicat anul trecut, Arctica s-a încălzit de aproape patru ori mai repede decât restul lumii în ultimii 40 de ani, ceea ce a dus la o topire accelerată a gheţii sale, fapt care perturbă ecosistemele şi populaţiile locale, dar afectează şi restul planetei (creşterea nivelului mării, fenomene climatice, etc.).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.