O noua bula imobiliara? Preţurile caselor au crescut cu 5% in Germania

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-02-2014

Actualizat: 18-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pentru o altă ţară ar fi un procent obişnuit, însă nu şi pentru Germania: este cea mai mare creştere din ultimii zece ani. Cererea a crescut, iar ritmul cu care se construiesc locuinţe noi nu poate ţine pasul.

Germania este străină de orice înseamnă nebunie imobiliară. E ţara în care aproape jumătate din populaţie stă în chirie, nu exista obsesia de a avea o casă proprietate, iar creşterile susţinute ale imobiliarelor nu sunt pe placul nemţilor. Banca Centrală a ţării estima anul trecut că preţurile apartamentelor sunt supraevaluate cu 20%.


La aproape şase ani de la spargerea bulei imobiliare în majoritatea economiilor dezvoltate, creditul ieftin şi programele de stimulare a achiziţiei de locuinţe creează o nouă bulă uşor de observat la nivel global. Potrivit Deutsche Bank, Canada ocupă locul I în topul imobiliarelor supraevaluate, în vreme ce preţurile caselor în Norvegia sunt cu 40% mai mari decât valoarea lor reală. În Marea Britanie preţurile au crescut cu 5 procente anul trecut, iar în Suedia, creşterea de 11% îi face pe economişti să tragă un semnal de alarmă. Experţii susţin că piaţa se află în plină bulă imobiliară şi se tem că prăbuşirea acesteia este inevitabilă.

sursa: Digi24
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri