Franța suspendă Schengen, spațiul de liberă circulație. Restricțiile intră în vigoare chiar de mâine

Autor: Alice Draghici

Publicat: 31-10-2024

Actualizat: 31-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Schengen visa

De mâine, 1 noiembrie, Franța va restabili controalele la toate granițele sale. Această măsură temporară se va aplica până la 30 aprilie 2025.

Franța a anunțat că dorește să restabilească controalele la granițele sale cu șase țări europene, de la 1 noiembrie, a anunțat premierul francez Michel Barnier.

Franța efectuează deja acest tip de control la frontieră cu Italia din 2015. În câteva zile, acestea vor fi extinse la toate frontierele acesteia, adică vorbim despre graniţele cu Luxemburg, Belgia, Germania, Elveţia și Spania.

„Este un model care şi-a dovedit eficienţa”, a scris Michel Barnier pe X. „O să-l extindem pentru toate granițele terestre ale Franței.”

Potrivit presei din Franţa, aceste controale ar trebui menținute până la 30 aprilie 2025, conform notificării transmise de Franța Comisiei Europene.

Franța a luat această măsură din cauza amenințărilor grave

În virtutea principiului liberei circulații în spațiul Schengen, un stat membru nu poate reintroduce controale la frontierele sale interne decât temporar și în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne.

Franța a justificat extinderea acestei măsuri prin „amenințările grave la adresa ordinii publice și securității interne reprezentate de activitățile teroriste la nivel înalt, prezența tot mai mare a rețelelor criminale care facilitează imigrația și traficul ilegal și fluxurile migratorii care riscă să fie infiltrate de persoane radicalizate”.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri