O pictură murală realizată de Banksy va fi mutată din Ţara Galilor, după tentative de vandalizare

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-02-2022

Actualizat: 08-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: life.ro

O pictură murală realizată de celebrul artist stradal Banksy urmează să fie dislocată din amplasamentul său iniţial din Ţara Galilor şi transportată într-un loc sigur, în urma încercărilor repetate ale unor ''fanatici'' de a distruge opera de artă, a declarat proprietarul lucrării, citat de DPA şi PA Media.

Muralul ''Season's Greetings'', care doreşte să transmită un mesaj despre impactul poluării asupra comunităţilor, a apărut pe faţada garajului privat al unui oţelar din Taibach, un district din localitatea Port Talbot, pe 19 decembrie 2018, potrivit Agerpres.

Acel desen în graffiti a fost achiziţionat de comerciantul de artă John Brandler, care a fost de acord să lase lucrarea în oraşul din Ţara Galilor timp de trei ani, guvernul galez plătind ulterior pentru ca muralul să fie mutat într-un magazin dezafectat din Ty'r Orsaf, pentru a putea fi admirat de public.

Marţi, muralul va fi transportat către o facilitate temporară de depozitare, după care va fi împrumutat unei instituţii culturale ce îl va expune pentru public, viitorul pe termen lung al operei fiind astfel asigurat.

''De la apariţia 'Season's Greetings' în urmă cu trei ani, fanaticii au încercat să distrugă această minunată operă de artă'', a spus John Brandler.

''O mutăm ca să o păstrăm pentru generaţiile viitoare, într-un loc unde poate fi văzută şi admirată, dar nu vandalizată'', a mai spus el.

Muralul, creat cu şablon şi vopsea spray, parodiază o scenă de Crăciun, înfăţişând un tomberon în flăcări lângă care se află un copil care trage o sanie şi încearcă, ţinând gura deschisă, să prindă câţiva fulgi de zăpadă pe limbă.

Zăpada este de fapt un praf negru, un produs secundar al producţiei de oţel, provenit de la oţelăriile din oraş, fenomen care a luat amploare în vara anului 2018.

Consiliul local al Neath Port Talbot a precizat că eforturile sale de a păstra pictura în oraş au eşuat şi că, dacă opera ar rămâne, ar fi nevoiţi să-i achite lui John Brandler suma de 100.000 de lire sterline (135.260 de dolari) pe an ca să o poată împrumuta de la acesta.

În noiembrie 2021, liderul Consiliului local, Ted Latham, a publicat o declaraţie pentru a ''clarifica lucrurile'' în ceea ce priveşte plecarea iminentă a muralului semnat de Banksy.

''Au fost purtate discuţii vizând aranjamente viitoare şi posibilitatea ca lucrarea să rămână în Port Talbot, dar consiliul a fost informat că va trebui să achite costurile transportului şi instalării într-un alt amplasament, să plătească în continuare asigurarea şi să achite o taxă de circa 100.000 de lire sterline pe an pentru împrumutul lucrării'', a spus Ted Latham, care a mai precizat că, potrivit informaţiilor sale, opera va fi transferată la o expoziţie în Peterborough.

Mulţi au criticat decizia administraţiei locale galeze, considerând-o ''o oportunitate ratată'' de a revitaliza oraşul, unul dintre contestatari fiind actorul Michael Sheen, care a copilărit în Port Talbot, iar luna aceasta a blamat mutarea operelor de artă din Ţara Galilor în Anglia.

Lucrarea va fi dislocată într-o singură bucată după ce va fi încapsulată într-o carcasă de protecţie specială, proiectată şi construită de compania Egg Group.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri