Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a lansat primul cod internaţional împotriva exploatării sexuale, a hărţuirii şi abuzului în sectorul umanitar, a informat sâmbătă instituţia, citată de EFE și preluata de news.ro
"Ar trebui să ajute ţările să fie mai bine pregătite pentru a-şi îmbunătăţi sistemele de prevenire şi reacţie în sectorul umanitar, cu un cadru legal clar care pune pe primul loc victimele şi supravieţuitorii", a transmis OCDE într-un comunicat.
Protocolul insistă pe elaborarea de politici, strategii şi planuri de lucru pentru a evita aceste abuzuri şi atrage atenţia că lipsa unei reacţii adecvate nu va fi tolerată. Totodată, OCDE pledează pentru întocmirea unor coduri de conduită pentru a preveni astfel de comportamente şi pentru a se asigura că acestea sunt comunicate membrilor agenţiilor umanitare şi ţărilor în curs de dezvoltare cu care se lucrează.
Potrivit planului, este nevoie de un protocol bine definit pentru ca să se ştie cine trebuie informat atunci când se detectează abuzuri şi cum pot fi ajutate victimele şi supravieţuitorii, inclusiv din punct de vedere financiar.
Cazul cel mai mediatizat de abuzuri în sectorul umanitar a avut ca protagonistă organizaţia nonguvernamentală britanică Oxfam. O comisie parlamentară britanică a concluzionat în iunie că Oxfam nu a investigat adecvat denunţurile privind exploatarea sexuală comisă de unii dintre şefii ONG-ului, care au organizat orgii şi au beneficiat de serviciile plătite ale unor prostituate în Haiti după seismul devastator din 2010.
OCDE lansează primul OCDE lansează primul cod internaţional împotriva abuzului sexual în sectorul umanitar
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
7

315
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
315

1.133
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
1.133

10
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
10

29
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
29

1.194
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.194

25
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
25

52
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
52

1.131
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
1.131

68
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
68

52
Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?
52

53
Românii nu mai au bani să iasă la restaurant. Nota de plată a scăzut cu peste 10%
53

1.619
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026 (DOCUMENT)
1.619

















Comentează