DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Operațiune în forță la Constanța: mascații au dat iama în raiul telefoanelor contrafăcute

mascati1

Zece percheziţii au fost făcute de poliţiştii constănţeni, în mai multe localităţi din judeţele Constanţa, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la persoane suspectate că au vândut telefoane mobile contrafăcute, prejudiciul ridicându-se la 50.000 de lei. Patru bărbaţi şi patru femei au fost duşi la audieri, scrie News.ro.

Citește și: Clanurile de romi din Lugoj și-au reglat conturile în plină stradă: Bătaie cu pietre și o mașină intrată în poarta unei case

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Constanţa a transmis că, joi, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa - Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au pus în aplicare zece mandate de percheziţie domiciliară, unul în municipiul Constanţa, unul în oraşul Năvodari, două în judeţul Ilfov şi şase în municipiul Bucureşti.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar penal vizând constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, uz de fals şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. "Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie-august 2022, patru femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, ar fi publicat pe o platformă de vânzare-cumpărare online anunţuri privind telefoane mobile susceptibile a fi contrafăcute. În urma percheziţiilor, au fost descoperite mai multe înscrisuri şi bunuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicat.

Patru bărbaţi şi patru femei au fost duşi la audieri. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 50.000 de lei.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.