Premium
România a avut, are și va avea președinte. Doar e republică, nu? Însă, cine urmează după Klaus Iohannis? Când? 2023 sau 2024?
Am văzut, în ultimele săptămâni, o mini campanie pre-electorală pentru funcția supremă în stat. Cel mai vânturat nume, mai ales dintr-o parte cu epoleți a societății și cu orientări neomarxiste, este cel a celei pe care Klaus Iohannis a dat-o afară, conformându-se deciziei CCR, din funcția de șefă a Direcției Naționale Anticorupție. Laura Codruța Kovesi ne-a transmis, din Moldova, unde avea o întâlnire cu Maia Sandu, că nu ia în calcul o intrare în vreo cursă prezidențială. Nu ai cum să nu crezi cuvintele celui mai puternic procuror european!?
Dacă Kovesi zice pas, nu pas cu pas, pe cine se poate baza România că o poate conduce de la Palat?
Klaus Iohannis are un rol cheie. Dorit, conform unora, în postul de secretar general al NATO, Iohannis va trebuie să lase România pentru Alianța Nord-Atlantică înainte de expirarea celui de-al doilea mandat prezidențial. Așadar, 2023, prin martie, cel mai devreme, ar putea să ne aducă în fața unei situații istorice. Primul președinte demisionar al României! Conform Constituției, până la alegerea unui nou președinte, vom avea unul interimar, în poziția președintelui Senatului. În acest moment, acolo tronează interimar o senatoare pe care Iohannis a instalat-o urmașa lui în fruntea Partidului Național Liberal, în decembrie 2014. Interimară pe scaunul de președinte al Senatului, Alina Gorghiu, căci despre ea este vorba, ar putea fi numită, începând din septembrie, titulară pe post.
Jocurile nu se opresc aici, ci abia încep. Cu Gorghiu președinte al Senatului, în mai 2023, PSD ar trebui să preia celălalt post important în stat, cel de premier. Marcel Ciolacu se zbate să arate că Buzăul poate da un premier, fără a convinge prea multă lume, nici măcar în propriul partid. Cu PSD având funcția de premier, Nicolae Ciucă are de ales: trece ministru la Apărare, în locul nedoritului Vasile Dîncu, sau o dă jos pe subalterna pe linie de partid, Alina Gorghiu, și îi ia locul la Senat, ca președinte. Dacă se merge pe a doua variantă, Iohannis poate demisiona de la Palatul Cotroceni, iar Nicolae Ciucă va fi președintele interimar al României. Din această poziție, va porni cu un avans considerabil pentru primul său mandat de șef suprem al României.
Însă, are PNL ceva mai bun decât Nicolae Ciucă?
Există prezidențiabili mai buni decât Ciucă al nostru? Evident!
În guvernele care s-au succedat după octombrie 2019, mi-au atras atenția trei nume.
Primul, nu în ordinea valorii, ci al vechimii, este cel al lui Kelemen Hunor. Este printre puținii miniștri asumați, care a reușit să se poziționeze consecvent și să își câștige chiar și din partea adversarilor deveniți, ulterior, parteneri, respectul și încrederea. Hunor este, până acum, de exemplu, singurul (viceprim)ministru care a vorbit despre depopularea ministerelor, despre fenomenul îmbătrânirii accentuate în care se află multe structuri ale statului. Orice declarație publică făcută de liderul UDMR prezintă o radiografie aproape 1:1 a societății românești. Nu fardează nimic, nu ocolește nimic, știind că nu are ce pierde. Și chiar nu are, pentru că maghiarii îl vor vota. Însă, ca să ajungă președinte la Cotroceni, Hunor are un mare impediment: deși minoritar, etnic și religios, ca actualul locatar, șeful Uniunii are o etichetă pe care nu și-o poate dezlipi. Aceea de a acorda statut de autonomie Ținutului Secuiesc. Iar, românii nu sunt, încă, pregătiți pentru așa ceva.
Un alt ministru cu curaj și cu o imensă responsabilitate ce vizează jumătate din populație și, fără a exagera, viitorul României, este Sorin Cîmpeanu, titularul din decembrie 2020 de la Educație. Singurul rector, deși autosuspendat, din actualul cabinet, Cîmpeanu are, în palmares, și vreo 12 zile de premier interimar. A făcut față multor presiuni, are jocuri în picioare, anvergură internațională și minte cât să fie al doilea președinte al țării din rândul rectorilor.
Cîmpeanu este, potrivit monitorizărilor pe care l-am făcut de-a lungul anilor, unicul ministru care a vorbit fără perdea despre ceea ce se întâmplă în propriul minister, despre starea învățământului, mai ales în epoca Covid-19 și post-, și și-a asumat orice. Fără îndoială, nu are doar curaj, ci și puterea de a se pune în slujba elevilor și a învățământului, a profesorilor și a părinților, fără să fie interesat de capitalul politic.
În comparație cu alți miniștri, nu doar de-ai Educației, ci indiferent de portofoliu, Cîmpeanu nici nu a tăcut, nici nu a stat. A ieșit la bătaie, cum se zice, și-a șocat șefii, din Guvern și din partid, când a cerut 15% pentru educație, și are stofă din care se poate croi un nou președinte. Încă un atu pe care îl are Cîmpeanu este cel al discursului din care lipsesc celebrele tipuri de ”ăăă”, ”propozițiile” fără predicat sau incultura acordului, indiferent de tipul lui, în discursul verbal.
Liberalii au cartea, trebuie să știe cum să o joace. Aleg un om pentru țară sau merg pe servite!
PSD a demonstrat că nu a greșit când l-a reactivat pe Alexandru Rafila și l-a impus la Sănătate. Remarcat în perioada pandemică, Rafila își continuă verticalitatea și și-o demonstrează cu prisos în cabinetul Nicolae Ciucă. Este, cu excepția nou-venitului Petre Daea, printre puținii social-democrați curajoși să pună punctul pe rană, fără ca aceasta să se infecteze, și să recunoască toate hibele sistemului peste care este șef de 7 luni.
Deși pesediștii deja ”uneltesc” pentru ca Ciolacu să fie aruncat în cursa prezidențială, Rafila este omul care știe ce face și face ce știe. Și poate mai mult de atât! În comparație cu șeful său politic, Rafila poate cerceta mai bine ”pacientul” România din Palatul Cotroceni decât orice alt politician din PSD. Chiar dacă nu are susținerea pe care o merită, la fel ca Sorin Cîmpeanu și Kelemen Hunor, Rafila își asumă fiecare cuvânt legat de sănătate și nu numai. ”Meciul” cu Raed Arafat demonstrează un om capabil să ducă și lupte politice, dacă este nevoie. Are și clasă internațională, una deja certificată la cel mai înalt nivel.
Dacă PSD și PNL își vor da seama că pot face echipă și la Cotroceni, pe modelul Palatului Victoria, cu un tandem președinte-premier Cîmpeanu-Rafila, România ar putea da înainte cu forțe mai mari.
România nu are nevoie de procurori în funcții politice supreme, cum nu are nevoie nici de generali în aceleași funcții. Nu oameni decorați și folosiți de alte state, ci oameni care pricep că viitorul european și euro-atlantic nu este al altei generații, ci este un mod de viață actual, în care România trăiește de mulți ani, nu la care să aspire. Avem nevoie de educație pentru o societate sănătoasă, iar cheia este la noi. Dacă PSD și PNL își vor da seama că au oamenii necesari să ducă mai departe vrerea majorității românilor, atunci Palatele vor avea și locatari pe măsură.
