Premium
Există în acest moment trei nume din partea opoziției care sunt vehiculate pentru a candida la primăria PMB. Unul este Nicușor Dan, susținut de aripa nicușoristă a USR care controlează organizația de București. Celălalt este Ciprian Ciucu, susținut de PNL. În sfârșit, există Vlad Voiculescu susținut de MRI.
În ciuda criticilor primite chiar înainte ca aceștia să facă vreun anunț oficial, promovarea celor trei urmărește un interes politic rațional, ba chiar esențial, al celor trei partide.
Din motive diferite, pe care nu le voi detalia aici, nici unul dintre aceste trei partide nu este suficient de legat de alegătorii săi astfel încât să se ridice singur. Ca să își atingă procentele dorite, sau pur și simplu ca să existe, toate trei partidele trebuie să trimită lideri puternici la primăriile mari, aceștia să obțină rezultate cât mai bune întărind organizațiile și creând așteptări pozitive astfel ca, la alegerile generale, partidele să obțină scoruri mulțumitoare. Scorul la alegerile parlamentare va da, în linii mari, și dimensiunea a finanțării oferite de stat. O finanțare bună asigură, cel puțin pentru partidele mai noi, un nivel minim de supraviețuire pentru încă patru ani.
Astfel, dincolo de orice bune intenții, alegerile din București dar și din alte orașe mari nu vor fi doar despre problemele locale ci vor fi și, într-o măsură extrem de importantă, despre destinul național al partidelor.
Interesul local cere ca, la un moment dat, doi din trei candidați să renunțe. Sau trei din patru dacă se va mări câmpul de bătălie. Interesul național al partidelor cere ca această renunțare să vină cât mai târziu, după ce reprezentanții lor vor fi avut șansa să tragă în sus listele și să ridice profilul partidului.
Însă aceste interese contradictorii pot fi împăcate relativ ușor dacă, în loc de a face concurență pe același set de idei, principalii reprezentanți ai opoziției în București vor alege mai degrabă calea specializării.
Să ne închipuim, cu șase luni înainte de alegeri, sau poate chiar un an, un protocol între principalele forțe de opoziție la acel moment.
Conform acestui protocol, opoziția victorioasă promite să construiască un post de avocat al poporului (ombdusman) la nivel local care să urmărească implementarea unei cartea a drepturilor bucureșteanului. Numele promis pentru acest post, în caz de victorie: Nicușor Dan. Domnul Dan are o istorie relevantă în această direcție și faptul că postul este unul mai degrabă intervenție critică decât de realizarea unor alianțe pacificatoare îl poate ajuta pe candidat să controleze efectele anumitor greșeli din trecut.
Să ne imaginăm mai departe, în același acord, un post de viceprimar care să aibă delegate funcție de implementare și control ale planurilor de mobilitate urbană. Candidatul opoziției pentru acest post: Ciprian Ciucu.
Pentru postul domnului Voiculescu trebuie discutat oarecum mai în detaliu. Reputația Domnului Voiculescu și, ar zice unii, competența sa este în domeniul sănătății. Tentația imensă a MRI va fi însă să îl lanseze pe dl Voiculescu exclusiv pe tema anticorupție. Sau poate combinată cu alte teme pentru care nu are expertiză specifică, precum infrastructura.
Ce trebuie să facă o coaliție a opoziției, în schimb, este să construiască ofertă de întărire a serviciilor de sănătate în cadrul ofertei electorale mai largi. Până în 20% din cetățeni, la nivel național, sunt preocupați de sănătatea proprie mai mult decât orice altă temă. Doar un procent infim cred că sănătatea trebuie să fie tema prioritară a primăriilor. Asta se întâmplă deoarece, pentru majoritatea dintre noi, sănătatea poate fi rezolvată fie de către Dumnezeu fie de către sistemul centralizat de stat. Primăriile au obținut din anii 90 și până astăzi drepturi în domeniul sănătății și oportunități de a colecta taxe dar, totuși, populația nu a învățat să țină cont de acest aspect în evaluarea candidaților. Domnul Voiculescu, teoretic, poate să spargă acest blocaj informațional și să construiască acea alternativă care să atragă electoratul preocupat de sănătate la urne.
Dintre aceștia trei, sau patru dacă va fi cazul, poate rămâne numai un candidat unic al opoziției. În funcție de sondaje, desigur. Cel care câștigă va avea posibilitatea să numească un om pentru rolul pe care trebuie să îl vacanteze. Important este că aceia care pierd nu sunt împinși la periferia politicii împreună cu partidele lor. Ei vor avea, în mod natural, un rol important în campanie rămânând responsabili pentru promisiuni critice, vorbind de aceste promisiuni și, implicit, având posibilitatea să tragă în sus de listele de partid. Unii vor putea, alții nu.
Sub aceste trei roluri principale, adevărați „țari”pe zona unor probleme critice pe modelul american, putem imagina alte două-trei roluri mai mici. Spre exemplu social; sau educație. Aceste funcții pot fi distribuite după un algoritm sugerat de către sondaje. Eventual, unul dintre aceștia poate fi un reprezentant al societății civile interesate în probleme locale.
Este important de observat cu un asemenea aranjament nu elimină lupta politică în interiorul Opoziției și nici un partid nu are motive să se simtă păcălit. Dar diversele rezultate ale luptei politice vor fi în, în urma acestui acord, mai puțin dăunătoare intereselor opoziției în general.
Să privim la cel mai nou venit (de fapt propus) în arenă, Vlad Voiculescu, sprijinit de MRI. Domnul Voiculescu va avea ample oportunități să arate valoarea partidului său, să construiască o organizație locală, să creeze reputație. Dar va avea, de asemenea, ample oportunități să se dovedească ridicol, să rateze construirea unei organizații și să dea dovadă de slabă înțelegere a politicii. În primul caz are de câștigat MRI. În al doilea caz, au de câștigat USR și PNL. În ambele cazuri, domnul Voiculescu contribuie la forța totală a opoziției mai degrabă decât să o reducă.
O mică notă de încheiere. Din când în când primesc comentarii care sugerează că vreun articol este mai degrabă o propunere de strategie decât o analiză. Acest articol ar putea să pară că se califică în această direcție. Dar vă asigur că nu este cazul. Șansele ca trei forțe politice distincte, patru dacă am vorbi și de pe PMP sau dacă USR are candidat propriu, să se înțeleagă într-un mod atât de simplu, elegant și rațional, fără să încearcă să tragă spuza pe turta proprie pentru merite reale sau închipuite, sunt mai mult decât reduse.
Scriu acest articol mai degrabă ca un memento. Va veni un timp în care liderii opoziției vor insista că au ales calea cea mai bună și singura rațională. Și atunci, propun să ne amintim articolul acesta. Eu unul, cu siguranță, îmi voi aminti.
