Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orban și USR își dau din nou mâna: Noua lege care vizează companiile de stat, atacată la CCR

orban drula usr forta dreptei

Deputaţii din partidul Forţa Dreptei şi din USR au sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), denunțând „o serie de artificii legislative menite să pună în funcţiune un organism dedicat intereselor de partid”.

Sesizarea Curţii Constituţionale are în vedere „încălcarea flagrantă a principiului bicameralismului, prin adoptarea în Camera Deputaţilor a peste 700 de amendamente, menite să opereze schimbări esenţiale în actul normativ iniţial şi care nu au fost supuse dezbaterii şi votului Senatului”, arată comunicatul de presă al partidului Forţa Dreptei.

În acelaşi timp, proiectul de lege a fost adoptat cu nesocotirea observaţiilor întemeiate de tehnică legislativă ale Consiliului Legislativ, motiv pentru care au fost menţinute formulări vagi şi norme echivoce printr-o redactare deficitară, fiind încălcate standardele de claritate, precizie şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege, mai susţine sursa citată.

Totodată, proiectul de lege stabileşte norme supuse riscului interpretărilor arbitrare cu privire la numirea şi revocarea din funcţie a conducerii Agenţiei, dar şi discriminări în materie salarială prin instituirea unui regim preferenţial de remunerare cu 50% mai mare decât a celorlalţi bugetari.

„O nouă sursă de posturi la stat”

Deputata USR Cristina Prună a adăugat, că „în zgomotul protestelor pe teme false, PSD şi PNL şi-au trecut proiectul care înfiinţează super-agenţia care va controla companiile de stat. Practic, o nouă sursă de posturi la stat, cu salarii majorate direct cu 50% faţă de restul angajaţilor”.

„Cu o gaură de 24 de miliarde de lei la bugetul de stat, nu putem permite bătaia de joc faţă de taxele plătite de românii ce muncesc cinstit în această ţară. Contestaţia noastră la CCR are trei piloni, iar unul dintre ei este chiar derogarea de la legea salarizării unitare, prin care angajaţii noii agenţii vor primi 50% în plus la salariu. Să explice Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu cu ce vor fi mai speciali aceşti angajaţi ai statului comparativ cu restul”, a explicat Cristina Prună, potrivit comunicatului de presă al USR.

USR a votat împotriva legii privind guvernanţa corporativă, acuzând grave încălcări ale Regulamentului Camerei în cadrul procedurii parlamentare şi arătând că prevederile impuse de PSD-PNL-UDMR nu doar că nu vor îmbunătăţi activitatea companiilor de stat, ci vor întări căpuşarea lor şi vor crea noi sinecuri pentru activul de partid.

„Marea majoritate a companiilor de stat sunt falimentare şi susţinute din banii contribuabililor. Aşa că PSD şi PNL s-au gândit să rezolve problema prin a înfiinţa încă o nouă agenţie. Apoi, au plasat minciuna că ar vrea să limiteze indemnizaţiile şefilor companiilor de stat. Ştiţi la cât le limitau? La 72 de salarii medii. Nu minime, medii. După ce am atras atenţia asupra acestei inepţii, ce credeţi că au făcut? Au eliminat de tot limitarea. Acum, şefii companiilor de stat pot avea salarii oricât de mari. PSD şi PNL nu au nicio intenţie să reducă cheltuielile statului sau căpuşarea constantă pe care o fac”, a precizat Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, proiectului de lege care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi care prevede înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.