Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează un avertisment: Ce se întâmplă cu virusul Zika în Europa

zika virus

Riscul răspândirii epidemice a virusului Zika în Europa, la sfârşitul primăverii şi începutul verii, este "slab până la moderat" datorită măsurilor profilactice adoptate, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP. Probabilitatea transmiterii locale a virusului Zika este ridicată doar în regiunile în care trăiesc ţânţarii din specia Aedes aegypti, principalul vector de transmitere a acestui virus - aşa cum sunt insula portugheză Madeira şi regiunile din Georgia şi Rusia de la ţărmul Mării Negre, mai notează OMS. Riscul de infectare este moderat în 18 ţări europene în care sunt prezenţi ţânţari din specia Aedes albopictus (ţânţarul tigru), vectori secundari ai virusului, conform Agerpres.

 

Acelaşi risc este "mic, foarte mic sau inexistent" în cazul a 36 de ţări, în special din Europa Centrală, de Est şi de Nord, de unde lipsesc ţânţarii Aedes şi unde nu există nici condiţiile de climă sau de mediu necesare proliferării acestor insecte.

 

Riscul de epidemie "variază de la o ţară la alta", susţine doctorul Zsuzsanna Jakab, directoarea OMS pentru Europa. Cele mai expuse ţări trebuie să ia măsurile de sănătate publică necesare pentru "a preveni o epidemie de mari proporţii".

 

Riscul de transmitere a acestui virus este mai ridicat în regiunile mediteraneene ale Franţei, fiind comparabil cu riscul înregistrat în Grecia, Albania, Israel sau Georgia.

 

Identificat în Uganda în anul 1947, virusul Zika este considerat responsabil, în cazul femeilor însărcinate, de o creştere a riscului de a naşte copii cu malformaţii congenitale, în special cu microcefalie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.