Guvernul israelian a anunţat că şase femei şi şapte copii şi adolescenţi au fost eliberaţi, sâmbătă, de Hamas în Fâşia Gaza, informează Rador Radio România.
Eliberarea acestora vine în urma unui acord de schimb de prizonieri, după ce au petrecut 50 de zile în captivitate, precizează un comunicat al biroului premierului din Israel.
Armata israeliană a comunicat că forţele speciale însoţesc ostaticii eliberaţi şi că aceştia se află acum pe teritoriul israelian.
Discrepanţă în privinţa numărului de cetăţeni străini eliberaţi sâmbătă noapte de Hamas
Forţele de Apărare Israeliene (IDF), Hamas şi oficiali din Qatar au confirmat că 13 ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii din Fâşia Gaza şi se află acum în drum către punctul de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul. De asemenea, au fost eliberaţi mai mulţi cetăţeni străini, însă există o discrepanţă în numărul acestora.
Qatarul a raportat că patru cetăţeni străini au fost eliberaţi, în timp ce IDF şi Hamas au anunţat că este vorba de şapte.
Ulterior, agenţia de presă Reuters a transmis că aripa militară a Hamas a corectat declaraţia, precizând că patru cetăţeni străini au fost predaţi Crucii Roşii, sâmbătă noapte.
Comentează