Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OUG pe Codurile penale, simplu preludiu. `Cheia` salvării lui Dragnea, la judecătorii ÎCCJ. Vezi scenariul pregătit de PSD!

Inquam Photos / Octav Ganea
dragnea dna

Multă lume a jubilat atunci când completul de trei judecători de la ÎCCJ a anunțat sentința de condamnare pentru Liviu Dragnea. În stradă, pe  site-urile de socializare online, în rândurile Opoziției, chiar și în unele cercuri social-democrate, mai că nu s-a deschis șampania. Sentința este departe de a fi definitivă. Dragnea mai dispune de încă un an  pentru a-și schimba soarta în justiție, iar primii pași au fost  făcuți, alții urmând să fie parcurși în ritm accelerat în perioada următoare. Puțini sunt cei  care au învățat ceva din precedentul cazului Ponta și știu că adevărata "cheie" a  achitării lui Dragnea poate sta în viitorul complet de cinci judecători care va  instrumenta definitiv dosarul angajărilor fictive și de modul în care se vor comporta și vor acționa unii membri  ai acestui complet.  Codurile Penale și modul în care vor fi adoptate doar vor netezi acest drum.

EXCLUSIV Suspendarea președintelui e trecută pe linie moartă: Prioritate ZERO - modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală

Conducerea PSD se pregătește  de o rezistență dură în jurul liderului Liviu Dragnea. Condamnat la 3 ani și jumătate cu executare în dosarul  angajărilor fictive, Dragnea dă semne clare, prin apropiații săi, că este  gata să arunce tot eșafodajul politic în aer, în schimbul pregătirii terenului care să ducă la la achitarea sa definitivă după recurs. Deja soluția unei ordonanțe de urgență pe codurile penale se conturează ca  fiind unica alternativă, premierul Viorica Dăncilă alimentând acest scenariu prin amânarea unei vizite externe, pentru a fi prezentă la următoarea ședință de  guvern.

Convinși că orice  procedură parlamentară de trecere a acestor coduri se va lovi de refuzul președintelui Klaus Iohannis de promulgare a acestor legi, situație care poate  provoca luni, dacă nu chiar un an de noi întârzieri,  social-democrații  mobilizați deja sub formă de zid  în jurul lui Liviu Dragnea numără  deja zilele până când va fi oficializată adoptarea unei ordonanțede urgență.

În ciuda așteptărilor adversarilor săi politici și a protestelor de stradă, momentul pentru o astfel de măsură pare a fi unul favorabil. Este perioada  concediilor de vară, iar conducerea social-democrată nu se mai așteaptă la proteste de amploarea celor care au însoțit emiterea OUG 13 în timpul guvernării Grindeanu.

„Nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, acolo, în Piaţa Victoriei, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii, ci alte interese. Am verificat aceste lucruri şi au alte interese, interesele altora. V-aş ruga să fiţi pregătiţi «cu arma la picior», când preşedintele ( Liviu Dragnea - n.r.) va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti”, a spus, de altfel, în acest weekend vicepremierul Paul Stănescu, referindu-se la ultimele manifestații de stradă.

Marian Vanghelie 'aruncă nucleara' după condamnarea liderului PSD: 'Judecători de la ÎCCJ au discutat în casa lui Coldea dosarul lui Dragnea'

Mai mult, emiterea unei noi ordonanțe de urgență care să conțină și mult-hulitul prag pentru abuzul în serviciu, nu  va mai fi însoțit de un termen de 10  zile pentru aplicarea acestui act normativ așa cum s-a întâmplat în cazul OUG 13, susțin surse din conducerea PSD.

Nu este însă exclusă o amânare a adoptării acestei ordonanțe. Totul va depinde de președintele Klaus Iohannis, care poate sau nu să reitereze episodul Elefantul șă să participe  la orice ședință de guvern. Potrivit Constituției României, atunci când președintele participă la ședința de guvern prezidează această ședință. Prin urmare va putea împiedica adoptarea OUG-ului, dar nu pe termen nedefinit.

O posibilă contestare la CCR a acestei ordonanțe este ca și exclusă. Avocatul Poporului, prin Victor Ciorbea , se află în  buzunarul  PSD, și chiar dacă s-ar ajunge acolo o eventuală decizie defavorabilă a judecătorilor constituționali și-ar face efectul doar pentru viitor, nu ar avea  aplicabilitate pentru prezent.

În interior, după cum s-a dovedit în ultimul an și jumătate, inamicii  lui  Dragnea s-au dovedit mai periculoși decât cei din interior.  După ultima tentativă însă, Mihai Tudose și apropiații lui au intrat în adormire. Și nu sunt șanse să se trezească prea  curând, în lipsa unor proteste  cu sute de mii de oameni în stradă care să le dea curaj. Deja mai toate filialele s-au aliniat public  să susțină cauza liderului de partid, descurajând puținele voci care au  avut  curajul să se poziționeze  critic după sentința de condamnare primită de Dragnea. Iar moțiunea de cenzură care ar urma să fie dezbătură și votată miercurea aceasta, nu are șanse să treacă în lipsa unei fracturi importante în rândul  parlamentarilor PSD, fisură care nu se face încă  simțită înafara celor câtorva parlamentari plecați spre Victor Ponta.

Pe plan internațional, Dragnea pare decis să joace totul pe cartea salvării sale, fiind prea puțin interesat că va pune  România în situaţia de a fi privită cu ochi critici  de UE la capitolul stat de drept. Deja, liderii europeni au anunţat că vor examina dacă schimbarea legislaţiei penale din România se face în acord cu standardele internaţionale, iar în aceste zile o delegație MCV se va afla în țară pentru a monitoriza acst fenomen.

"Acum câțiva ani criticam de zor că Cioloș modifica codurile penale prin ordonanță de urgență. Acum, optica s-a schimbat. Dragnea nu mai dă niciun ban pe ce zice Bruxelles. Oricum a constatat de multă vreme că are ușile mai toate închise acolo, fie ca nu face aceste modificări la legislația penală, fie că vine cu ele", ne-a explicat un vicepreședinte PSD.

În aceste condiții, calea de revizuire a Codurilor Penale prin ordonanță de urgență este deschisă. Dar această variantă de acțiune nu face decât să netezească drumul pentru salvarea lui Dragnea. Cheia este la viitorul complet de judecători ai ÎCCJ care va da sentința definitivă. Potrivit unor surse din ÎCCJ, este de așteptat ca această sentință să fie dată abia  peste un an și nu este exclus să fie una de achitare.

"În primul complet, președintele Epure a fost pentru achitare, ceilalți doi pentru condamnare. Când Completul este format din 5 judecători, șansele de răsturnare a  situației cresc exponențial, mai ales în cazul în care noile legi ale justiței și modificările la  codurile penale, cele legate în special de tragerea la răspundere a magistraților,  vor intra în vigoare până atunci", ne-au explicat  sursele citate, dând  exemplul lui Victor Ponta, achitat de un complet de cinci judecători pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul Turceni-Rovinari.

Mai mult, în cazul unei eventuale condamnări definitive, nu este exclus ca Dragnea  să obțină portița de scăpare mult dorită pentru o cale de atac extraordinră. În noul Cod de Procedură Penală s-a introdus o nouă cale de revizuire, respectiv atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei.

Mircea Cărtărescu AVERTIZEAZĂ: 'Evenimentele evoluează rapid spre o cale fără întoarcere şi consecinţele pentru România ar putea fi tragice'

„La articolul 453 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, lit. g) şi h) cu următorul cuprins:
g) neredactarea şi/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele graveale acestei încălcări continuă să se producă.

Proiectul prevede în plus că o hotărâre „se redactează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării urmând ca în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult 2 ori”.

Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de membrii completului care au participat la administrarea probelor şi judecată în fond precum şi de grefier.

Exact neîndeplinirea acestor condiții a fost invocată în trecut de Liviu Dragnea când a atacat la Înalta Curte decizia de condamnare în dosarul Referendumul, invocând faptul că la redactarea hotărârii nu au participat două judecătoare, care se pensionaseră între timp.

Atunci, contestația sa a fost respinsă. Acum dacă  noile modificări la Codul de procedură penală vor căpăta aplicabilitate,  Dragnea capătă explicit o nouă cale de atac.

"Mulți ar putea părăsi corabia în timpul jocului. Ne putem aștepta ca unii judecători  din completul care au emis sentința să se retragă subit din activitate sau să pensioneze anticipat înainte de redactarea sentinței, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. O situație care va ridica mingea la fileu pentru Dragnea, care va putea să ceară  anularea sentinței și redeschiderea dosarului, de această dată cu succes pentru că ar exista o bază legală. Iar o sentință îm acest proces s-ar putea da la calendele grecești și s-ar putea ajunge chiar la prescrierea faptelor", ne-au mai explicat sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.