Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Până în 2020, 580.000 de persoane vor fi scoase din sărăcie

saracie

Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 va contribui la atingerea ţintei pentru România a Strategiei Europa 2020, adică scoaterea din sărăcie a 580.000 persoane până în 2020, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă.

'POCU 2014-2020 va contribui la atingerea ţintei pentru România a Strategiei Europa 2020, adică scoaterea din sărăcie, până în 2020, a 580.000 persoane, comparativ cu anul 2008. La îndeplinirea acestui obiectiv vor contribui măsurile prevăzute de cele 7 axe prioritare ale Programului Operaţional, din care 5 se derulează prin Ministerul Muncii, dar şi introducerea venitului minim de inserţie, care îi va stimula pe cei care au nevoie de sprijinul Statului să intre pe piaţa forţei de muncă. În concluzie, Programul Operaţional Capital Uman îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi un program de succes şi ne va ajuta să schimbăm în continuare în bine România', a spus Plumb.

Un procent de 20% din fondurile POCU, mai precis 1,14 miliarde euro, este destinat exclusiv combaterii sărăciei şi excluziunii sociale, pentru care, potrivit oficialului Ministerului Muncii, este nevoie de o nouă viziune, care să coreleze măsurile luate pe plan naţional cu programele europene.

Rovana Plumb a participat, vineri, alături de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi directorul general adjunct al Direcţiei Generale Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune Socială de la Comisia Europene, Zoltan Kazatsay, la prezentarea şi lansarea Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Potrivit Ministerului, intervenţiile în domeniul ocupării din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 vor viza atât îmbunătăţirea situaţiei actuale de pe piaţa muncii, cât şi crearea condiţiilor necesare creşterii economice şi sporirii competitivităţii. Astfel, POCU va contribui la atingerea obiectivului privind ţinta de 70% - rată de ocupare pentru populaţia cu vârste între 20 şi 64 ani, stabilită în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2014-2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.