Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pandemia COVID-19 a forţat Parlamentul European să-şi amâne sesiunile plenare de patru zile

parlamentul european

Pandemia COVID-19 a forţat Parlamentul European (PE) să-şi amâne sesiunile plenare de patru zile cel puţin până în luna septembrie a acestui an, potrivit calendarului revizuit postat pe site-ul PE, transmite euractiv.com.

Co-legislativul european va organiza minisesiuni plenare cu o durată redusă pe 13-14 mai, 17-18 iunie şi 8-9 iulie. Toate aceste minisesiuni plenare se vor desfăşura la Bruxelles, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Dr Alexandru Rafila: Probabil spre sfârștiul lunii aprilie se va ajunge la mii de cazuri zilnic!

Un nou sistem va fi folosit pentru prima dată joi, 26 martie, pentru a permite participarea de la distanţă a eurodeputaţilor la sesiunea plenară, inclusiv votul prin e-mail. Membrii PE urmează să adopte joi mai multe măsuri necesare în actuala criză cauzată de epidemia COVID-19.

O oficialitate a PE a explicat că în acest stadiu doar reprezentanţii grupurilor politice vor avea intervenţii în sesiunea plenară, adăugând că ideea este de a dezvolta un nou sistem pentru a permite intervenţiile de la distanţă şi pentru a reduce numărul participanţilor.

Potrivit estimărilor PE, aproximativ 100 de eurodeputaţi se află în prezent în Bruxelles, dar niciunul dintre ei nu este de aşteptat să participe la sesiunea plenară extraordinară de joi, ce va fi condusă de preşedintele PE, David Sassoli, care şi-a încheiat perioada de izolare autoimpusă după o deplasare în Italia.

Citește și: Atac furibund al lui Rareș Bogdan: Speculanților, blestemaților, vreți să vă cumpărați masini noi si elicoptere cu prețul vieții unor copii bolnavi de cancer?

Prima sesiune plenară de patru zile, la Strasbourg, va fi organizată în perioada 14-17 septembrie, potrivit calendarului revizuit al PE.

De asemenea, PE a redus substanţial numărul reuniunilor comisiilor de specialitate şi grupurilor politice în următoarele luni. În aprilie au loc astfel de reuniuni doar în primele două zile ale lunii.

Conform tratatelor UE, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde trebuie să se desfăşoare 12 sesiuni plenare pe an, cu o durată de câte patru zile. În restul timpului, eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, unde sunt organizate minisesiuni plenare şi se reunesc comisiile specializate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.