Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc, apel către toți creștinii înainte de Crăciun: 'Nu există pandemie şi nici criză care poate stinge această lumină'

Vatican Media
Papa Francisc masca

Papa Francisc a transmis duminică un mesaj de speranţă şi de răbdare înaintea venirii Crăciunului şi în contextul luptei globale cu pandemia de coronavirus, informează DPA, relatează Agerpres.

Rostind rugăciunea Angelus în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru, suveranul pontif a remarcat că în piaţă a fost instalat un brad de Crăciun, iar scena Naşterii Domnului se află în pregătire.

''Aceste simboluri ale Crăciunului sunt instalate totodată şi în multe cămine, spre încântarea copiilor, dar şi a adulţilor. Sunt simboluri sau semne de speranţă, cu precădere în aceste vremuri dificile'', a spus acesta.

Papa Francisc a îndemnat însă credincioşii să nu se oprească la ''simbolurile'' Crăciunului, ci să le accepte ''semnificaţia'', care este ''Isus, iubirea lui Dumnezeu'' şi ''bunătatea infinită'' pe care a revărsat-o asupra lumii.

''Nu există pandemie şi nici criză care poate stinge această lumină'', a mai spus papa Francisc. ''Să o lăsăm să ne intre în inimi şi să luăm legătura cu cei care au cea mai mare nevoie''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.