Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc se roagă pentru misionarul italian, pr. Carlassare, victima unui atentat în Sudanul de Sud

vaticannews
papa francisc
Papa Francisc se roagă pentru misionarul italian rănit la Rumbek, în Sudanul de Sud. În urma atentatului, părintele Carlassare a fost transferat într-un spital din Nairobi, în Kenya, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Președintele sudanez Salva Kiir a cerut o anchetă imediată cu privire la acest caz, relatează vaticannews.va

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 27 aprilie 2021. Sfântul Părinte se roagă pentru misionarul combonian de origine italiană Christian Carlassare, în vârstă de 43 de ani, care a fost rănit într-un atentat petrecut duminică noaptea, 25 aprilie a.c., în Sudanul de Sud – a informat într-o notă directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

În data de 8 martie a.c., papa Francisc l-a numit pe Christian Carlassare episcop al Diecezei de Rumbek, populată în majoritate de etnia Dinka. În data de 16 aprilie, misionarul care va fi consacrat episcop în data de 23 mai, a fost primit cu mare entuziasm în orașul Rumbek.

În prezent, în urma îngrijirilor medicale, preotul misionar care a fost împușcat în picioare este înafara oricărui pericol. Președintele Republicii Sudanul de Sud – Salva Kiir – a cerut o anchetă imediată, spunând că autoritățile țării nu vor permite ca acțiunea câtorva criminali să condiționeze proiectele Bisericii.

"Îi iert pe cei care m-au rănit ", a spus misionarul imediat ce și-a revenit, îndemnând la rugăciune pentru populația din Rumbek, spunând că aceasta suferă mai mult decât el.
În urma consacrării episcopale, părintele Christian va deveni episcopul italian cel mai tânăr din lume. El va păstori Dieceza de Rumbek care a fost călăuzită spiritual tot de un misionar combonian, mons. Cesare Mazzolari, decedat în 2011, cu câteva zile înainte de declararea independenței în Sudanul de Sud.

Deocamdată, rămân necunoscute motivele atentatului. 24 de persoane suspecte au fost
arestate. Anchetatorii bănuiesc că ar fi vorba despre o tentativă de jaf nereușită. Însă, regiunea orașului Rumbek este, de mai mulți ani, afectată de conflicte de tip tribal care s-ar putea afla la baza atentatului împotriva misionarului combonian.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.